FacebookTwitterLinkedIn

Creșterea costurilor, întârzierile la încasări și accesul mai dificil la finanțare pun presiune pe companiile din România, iar antreprenorii devin mai atenți la lichiditate și mai prudenți în ceea ce privește investițiile. Totodată, aproape șase din zece companii (58%) intenționează să acceseze finanțare pentru capital de lucru în următoarele trei până la șase luni, potrivit unui sondaj realizat de Claret Credit, instituție financiară nebancară, în rândul a 117 antreprenori și manageri interesați de creditarea rapidă online.

Creșterea costurilor operaționale este principala problemă indicată de respondenți, menționată de 36% dintre aceștia. Urmează întârzierile la încasări și presiunea asupra cash-flow-ului, cu 35%, și accesul mai dificil la finanțare, indicat de 32% dintre participanți. Scăderea cererii a fost menționată de 13% dintre respondenți, iar lipsa personalului de 12%.

Presiunile se reflectă și în planurile pentru următoarele luni. Pe lângă cei 58% care iau în calcul finanțarea capitalului de lucru, 29% spun că vor urmări mai atent lichiditatea, 23% analizează amânarea unor investiții, iar 22% intenționează să reducă anumite costuri sau să renegocieze contractele cu furnizorii.

Datele sondajului vin într-un context în care inflația anuală a coborât la 6,2% în august, însă unele categorii de cheltuieli au continuat să crească semnificativ. Serviciile s-au scumpit cu 11,28% față de august 2025, iar mărfurile nealimentare cu 6,36%, potrivit datelor INS.

„Din discuțiile pe care le avem zilnic cu antreprenorii, dar și din rezultatele acestui sondaj, vedem o presiune reală asupra companiilor. Costurile au crescut, încasările vin mai greu, iar după luni de incertitudine politică, economică și fiscală este firesc ca antreprenorii să fie mai prudenți. Vedem însă și multă reziliență: companiile nu se opresc, ci încearcă să se adapteze și să își protejeze lichiditatea”, spune Mircea Lupu, CEO Claret Credit.

Capitalul este căutat în primul rând pentru menținerea activității

Finanțarea este căutată în principal pentru funcționarea curentă a afacerilor. Astfel, 39% dintre respondenți ar folosi o eventuală finanțare pentru plata furnizorilor, salariilor și altor cheltuieli curente. Câte 35% ar direcționa banii către acoperirea diferențelor dintre plăți și încasări sau către achiziția de stocuri, echipamente și materii prime.

Investițiile și dezvoltarea rămân în planurile unor companii, dar au o pondere mai redusă în răspunsurile antreprenorilor. 21% dintre participanți spun că ar folosi finanțarea pentru investiții și digitalizare, iar 15% pentru susținerea unor contracte sau comenzi noi.

Sondajul indică astfel o schimbare de prioritate în ceea ce privește finanțarea: în condițiile actuale, capitalul este căutat în primul rând pentru menținerea activității și gestionarea fluxurilor de numerar, în timp ce investițiile și extinderea businessului trec într-un plan secundar.

Aproape jumătate dintre respondenți, respectiv 47%, spun că o finanțare obținută integral online le-ar fi cea mai utilă atunci când au nevoie rapid de bani pentru activitatea curentă. Alți 21% ar utiliza-o pentru a acoperi temporar diferențele dintre plăți și încasări. Astfel, aproape șapte din zece respondenți asociază utilitatea creditării online cu rezolvarea rapidă a unei probleme de cash-flow.

Alți 12% ar apela la o soluție de creditare digitală pentru sume mai mici, accesate printr-un proces simplu, în timp ce 11% ar utiliza-o pentru a profita rapid de o oportunitate de business.

„Digitalizarea ne ajută să simplificăm procesul de finanțare și să reducem timpul de răspuns, păstrând în același timp o analiză responsabilă a riscului. Microcreditele digitale pe care le acordăm clienților noștri sunt gândite pentru situațiile în care timpul contează: o nevoie urgentă de capital de lucru, un decalaj temporar între plăți și încasări sau o oportunitate comercială care trebuie valorificată rapid”, adaugă Mircea Lupu.

Sondajul a fost realizat de Claret Credit pe site-ul companiei, în perioada 7 august – 6 septembrie 2026, în rândul a 117 antreprenori și manageri interesați de accesarea rapidă a unui credit online. Participanții au putut selecta mai multe variante de răspuns, astfel încât procentele nu sunt cumulative. Compania precizează că sondajul nu este reprezentativ statistic pentru întregul mediu de afaceri din România, ci reflectă opiniile persoanelor care au interacționat cu platforma Claret Credit în perioada analizată.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.