FacebookTwitterLinkedIn

AQUILA, companie din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, își relochează operațiunile din Constanța într-un nou centru logistic, în urma unei investiții de peste 500.000 de euro.

Cu o suprafață de peste 6.000 mp și o capacitate de stocare de aproape patru ori mai mare față de locația anterioară, noul centru consolidează infrastructura AQUILA în sud-estul României și extinde capacitatea companiei de a gestiona categorii de produse cu cerințe logistice diferite. Amplasarea facilitează deservirea clienților din județele Constanța și Tulcea, de pe litoral și din Delta Dunării, iar proximitatea Portului Constanța reprezintă un avantaj pentru gestionarea fluxurilor de import și distribuție.

Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA, a explicat că relocarea operațiunilor din Constanța susține adaptarea capacităților operaționale la dimensiunea și complexitatea actuală a Grupului. „Noul centru logistic ne oferă capacitatea și flexibilitatea necesare pentru a gestiona un portofoliu tot mai diversificat, pe multiple categorii de temperatură și pentru a susține dezvoltarea canalelor de distribuție în care operăm, inclusiv HoReCa. Aceste capabilități creează premise pentru extinderea portofoliului, atragerea de noi parteneri și dezvoltarea bazei de clienți.”

Noul centru dispune de o capacitate de peste 4.000 de paleți pentru produse ambient și peste 2.000 de paleți pentru produse refrigerate și congelate. Organizarea spațiului permite separarea fluxurilor și gestionarea în aceeași locație a unor categorii de produse cu cerințe diferite de temperatură și manipulare.

Investiția din Constanța susține strategia AQUILA de diversificare a portofoliului și dezvoltare a canalelor de distribuție, inclusiv HoReCa, unde complexitatea portofoliului și necesitatea operării pe mai multe categorii de temperatură presupun capabilități logistice specifice.

Poziționarea centrului permite companiei să deservească eficient atât canalul retail, cât și clienții HoReCa dintr-o regiune caracterizată de o activitate sezonieră importantă pe litoral și în Delta Dunării.

Relocarea operațiunilor din Constanța continuă procesul de modernizare a rețelei logistice AQUILA, după inaugurarea noului centru logistic din Bacău în luna mai. Prin dezvoltarea infrastructurii și a capabilităților operaționale, AQUILA își consolidează platforma de distribuție pentru a integra noi categorii de produse și pentru a oferi partenerilor acces la multiple canale de vânzare în România și în regiune.

AQUILA este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, având un model de afaceri integrat care acoperă distribuția, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum și activități de producție. În 2025, AQUILA a înregistrat venituri de aproximativ 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de anul anterior, susținute de consolidarea segmentului de distribuție, diversificarea portofoliului și dezvoltarea brandurilor proprii.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.