FacebookTwitterLinkedIn

TARMAC Aerosave, companie franceză specializată în stocarea, mentenanța și reciclarea aeronavelor, intră pe piața din România pentru recrutarea de specialiști în industria aeronautică.

Compania anunță că are disponibile în prezent aproximativ 60 de poziții pentru mecanici de aeronave și motoare, specialiști tehnici și ingineri, iar planurile sale de dezvoltare prevăd circa 100 de noi angajări anual.

TARMAC Aerosave are aproximativ 650 de angajați în cele trei centre operaționale din Franța și Spania și vrea să își extindă echipele pe măsură ce își dezvoltă activitatea. Recrutarea din România vizează în special operațiunile de mentenanță și activitățile autorizate Part 145 și Part 21, precum și zona de stocare, tranziție și reciclare a aeronavelor.

„România reprezintă pentru grupul nostru o piață deosebit de atractivă pentru identificarea specialiștilor din industria aeronautică. Profesioniștii români au competențele și experiența pe care noi le căutăm în mentenanța aeronavelor și motoarelor. Prezența noastră la București ne oferă posibilitatea de a-i întâlni direct și de a identifica împreună oportunități pentru a construi echipele de care avem nevoie pe termen lung”, declară Ingrid Perroud, HR Director, TARMAC Aerosave. 

Înființată în 2007, compania a gestionat până în prezent peste 2.100 de aeronave, dintre care 1.550 au fost repuse în serviciu. TARMAC Aerosave a dezmembrat, de asemenea, 450 de aeronave și 250 de motoare, susținând că poate recupera sau recicla peste 94% dintr-o aeronavă.

Compania își va prezenta oferta de recrutare specialiștilor români în cadrul unui eveniment programat pentru 14 și 15 octombrie, la București.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.