Televiziunile din grupul Pro TV S.A., deținut de operatorul american CME, au avut o cotă de piață cumulată în luna martie de 23,27% la nivel urban (all day), cu 2,09 puncte procentuale mai mare decât cea din februarie. Creșterea se datorează audiențelor înregistrate de Pro TV (17,47% market share), care a s-a desprins în sondaje de principalul concurent, Antena 1 (12,89%).
Din grupul Pro TV S.A. fac parte stațiile Pro TV, Acasă TV (3,38% cotă de piață), Pro Cinema (1,05%), Sport.ro (0,93%), MTV România (0,3%) și Acasă Gold (0,14%).
Grupul televiziunilor Intact a obținut o cotă de piață de 21,3% (urban, all day), cu 0,68 puncte procentuale mai mică decât în luna precedentă. Stații au avut avut următoarele cote de vizionare: Antena 1 (12,89%), Antena 2 (1,12%), Antena 3 (6,31%), Euforia (0,69%) și GSP TV (0,29%).
Cel de-al treilea jucător de piața TV, Kanal D, care nu beneficiază de avantajul unui grup de televiziune, a avut o cotă de piață de 7,97%, conform măsurătorilor Kantar Media, cu 0,37 puncte procentuale mai redusă decât în februarie.