Membrii Comitetului de Avizare din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) au aprobat, miercuri, alte 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul programului Rabla Auto 2026.
„Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Prin acest program contribuim la înnoirea parcului auto naţional, încurajăm achiziţia de autovehicule mai puţin poluante şi susţinem reducerea impactului transportului asupra mediului”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică, potrivit Agerpres.
Sesiunea pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid este în derulare, iar înscrierile se pot face până la data de 31 decembrie 2026, la ora: 2359, în baza bugetului disponibil sau până la epuizarea bugetului alocat.
Pentru noile înscrieri este disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurşi toţi paşii procedurali prevăzuţi în cadrul programului.
Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinaţi pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid şi autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziţionarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.