FacebookTwitterLinkedIn

Postul de director general la Czech Railways, compania naţională de transport feroviar din Cehia, este ocupat începând de marţi de o femeie, o premieră în istoria companiei.

Lenka Hamplova preia conducerea companiei de stat, succedându-i lui Michal Krapinec în postul de director general, după ce acesta şi-a anunţat demisia din motive personale, arată Agerpres.

Krapinec fusese criticat de preşedintele parlamentului ceh, Tomio Okamura, din cauza plângerilor privind lipsa hârtiei igienice în trenuri. Okamura, un politician de extremă dreapta, a numit situaţia drept „absolut ruşinoasă”, declarând pentru postul public de televiziune că biroul său a primit numeroase scrisori pe această temă.

În replică, un purtător de cuvânt de la la Czech Railways a spus că firma pune la dispoziţia călătorilor aproximativ trei milioane de suluri de hârtie igienică pe an.

Cu toate acestea, hârtia igienică nu a fost singura problemă cu care s-a confruntat fostul director de la Czech Railways. Potrivit portalului de ştiri Seznam Zpravy, Krapinec şi-a pierdut recent autorizaţia de a vizualiza documente clasificate drept confidenţiale. O astfel de autorizare de securitate necesită o verificare amănunţită de către Autoritatea Naţională de Securitate din Cehia. Detaliile despre motivul pentru care Krapinec şi-a pierdut autorizaţia nu au fost dezvăluite.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.