Ulterior, va urma revizia preliminară şi parcurgerea etapei de testare în exploatare, apoi recepţia finală la intrarea în serviciul comercial, respectiv la remorcarea trenurilor de călători, potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).
În perioada 26 – 28 august, o echipă de proiect a ARF a efectuat testul de recepţie la fabrică (Factory Acceptance Test – FAT) al locomotivelor electrice Traxx Passenger (unităţile LE012, 013, 014 şi 015), desfăşurat la unitatea de producţie Alstom, din localitatea Kassel, Germania, notează Agerpres.
De asemenea, în cadrul acestei acţiuni a fost efectuată verificarea procesului de asamblare a locomotivei LE016, ultima din lotul celor 16 vehicule feroviare contractate de ARF.
“(…) potrivit estimărilor furnizorului, ultimele cinci locomotive Traxx Passenger urmează să ajungă în România, etapizat, în cursul lunii septembrie 2026. Ulterior sosirii în ţară, locomotivele TRAXX vor efectua revizia preliminară şi vor parcurge etapa de testare în exploatare – constând în efectuarea probelor de anduranţă (10000 km) – şi, de asemenea, recepţia finală la intrarea în serviciul comercial, respectiv la remorcarea trenurilor de călători”, precizează reprezentanţii ARF într-o postare pe Facebook.
Locomotivele achiziţionate vor deservi o reţea feroviară de 3.978 km, acoperind cinci rute interregionale majore: Dej – Braşov – Bucureşti – Constanţa; Timişoara – Arad – Braşov – Bucureşti – Constanţa; Timişoara – Cluj-Napoca – Iaşi; Iaşi – Bucureşti – Constanţa; Suceava – Bucureşti – Constanţa.
Proiectul „Achiziţie 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să atingă o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h – 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători”, în valoare de 441,779 milioane de lei cu TVA (89,362 milioane de euro) a fost inclus iniţial spre finanţare în cadrul PNRR, Componenta C4 – Transport sustenabil, iar din 2026 beneficiază de finanţare integrală din Fondul pentru Modernizare.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie utilizarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon în transportul feroviar, prin înlocuirea materialului rulant cu un consum ridicat de energie şi emisii de CO2 cu material rulant sustenabil, contribuind la transferul modal de la moduri de transport mai poluante către transportul feroviar.
Proiectul vizează introducerea în exploatare a unui material rulant mai eficient energetic şi mai puţin poluant pe teritoriul României, iar perioada de implementare a contractului este de 31 de luni (29.01.2024 – 31.08.2026).
Credit foto: ARF
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.