FacebookTwitterLinkedIn

Israelul a anunţat luni încheierea unui contract de vânzări de arme cu Grecia în valoare de circa 3 miliarde de euro, în pofida criticilor internaţionale exprimate împotriva acestui stat după războiul din Gaza, relatează Agerpres.

Acest acord se înscrie în cadrul noului sistem de apărare aeriană intitulat “Scutul lui Ahile” şi intervine în contextul în care cele două naţiuni mediteraneene întreţin relaţii tensionate cu Turcia.

„Acordul de apărare semnat astăzi cu Grecia este unul dintre cele mai importante din istoria ţării, se înscrie în prelungirea alianţei noastre în Mediterana de Est încheiate în urmă cu zece ani cu Grecia şi Cipru”, a declarat prim-ministrul Benjamin Netanyahu. „Acest contract stă mărturie puterii Israelului, încrederii acordate exporturilor noastre în materie de apărare şi întăririi alianţelor noastre regionale”, a adăugat el, potrivit unui comunicat al biroului său.

Grecia devine astfel primul stat membru UE care adoptă un astfel de sistem de apărare aeriană multistrat, bazat pe mai multe sisteme interconectate destinate protejării teritoriului împotriva dronelor, avioanelor, rachetelor de croazieră şi rachetelor balistice.

„Am intrat într-o eră de schimbări radicale. Conflictele moderne au modificat parametrii apărării militare şi descurajării”, a comentat ministrul grec al apărării, Nikos Dendias, într-un comunicat.

Potrivit Ministerului israelian al Apărării, contractul de export include sisteme de apărare “Praştia lui David”, Barak MX şi Spyder, radare de supraveghere aeriană, precum şi un nou sistem naţional de comandă şi control. Toate echipamentele sunt fabricate de societăţile din domeniul apărării Rafael, Israel Aerospace Industries şi filiala sa Elta Systems.

În plus, Israelul a semnat un contract suplimentar de 26 de milioane de euro pentru a furniza Greciei sisteme de apărare antidrone.

„Israelul şi Grecia au interese strategice comune şi suntem confruntaţi cu aceleaşi provocări regionale”, a declarat ministrul israelian al apărării, Israel Katz. „Într-o epocă în care actori cu ambiţii regionale încearcă să-şi extindă influenţa şi să submineze stabilitatea în regiune, Israelul şi Grecia vor continua să-şi întărească cooperarea în materie de apărare şi de strategie”, a adăugat el.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.