Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA) a înregistrat în primul semestru din 2026 un profit de 1,01 milioane de lei, de peste patru ori mai mare față de rezultatul de 248.217 lei consemnat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial transmis Bursei de Valori București.
Profitul fondului a fost susținut în principal de câștigurile financiare nete, care au ajuns la 1,156 milioane de lei, comparativ cu 378.208 lei în primul semestru din 2025. Totodată, veniturile din dividende au crescut cu 78,6%, la 144.418 lei.
La 30 iunie 2026, activul net al FOA se ridica la 9,48 milioane de lei, în creștere cu 11,9% față de începutul anului, în timp ce valoarea activului net unitar a ajuns la 1,8028 lei, cu 11,9% peste nivelul de la finele anului trecut și cu 35,3% peste cel de la 30 iunie 2025.
Fondul avea la finele primului semestru 87.512 deținători de unități de fond, iar 87,64% din active erau plasate în acțiuni, în valoare de aproximativ 8,35 milioane de lei.
Portofoliul FOA cuprindea participații la 18 emitenți. Printre cele mai importante dețineri se numărau Infinity Capital Investments, cu o pondere de 11,51% din active, Biofarm, cu 9,34%, Compa, cu 9%, și Bursa de Valori București, cu 8,26%.
Expunerea fondului era concentrată în principal pe sectorul financiar-bancar, care reprezenta 41,1% din portofoliu, și pe sectorul industrial, cu 13,1%.
Unitățile de fond ale Fondului Oamenilor de Afaceri sunt tranzacționate la Bursa de Valori București sub simbolul XFOA. În primul semestru, pe BVB au fost tranzacționate 18.299 de unități de fond, în valoare totală de 27.552 de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.