FacebookTwitterLinkedIn

Editura DPH finalizează proiectul european „Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullyingului”, prin intermediul căruia a publicat în România 23 de titluri din literatura contemporană pentru copii și a transformat poveștile în instrumente concrete de lucru la clasă.

După doi ani și jumătate în care literatura, educația emoțională și prevenirea bullyingului au fost aduse împreună în același program, Editura Didactica Publishing House (DPH) finalizează, la 31 august 2026, proiectul „Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullyingului”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă – Circulația operelor literare europene.

Proiectul, derulat în perioada martie 2024 – august 2026, a presupus traducerea, publicarea și promovarea în România a 23 de titluri din literatura europeană contemporană pentru copii, într-un tiraj total de 69.000 de exemplare, precum și publicarea a trei titluri în limba ucraineană, într-un tiraj de 3.000 de exemplare, destinate copiilor refugiați din România.

Dar proiectul nu s-a oprit la publicarea cărților. În jurul lor a fost construită o componentă educațională care a folosit ca punct de plecare pentru conversații și activități despre emoții, empatie, prietenie, conflicte, apartenență, respect și bullying. Literatura a devenit, astfel, nu doar conținut de lectură, ci un instrument prin care copiii pot recunoaște situații dificile, pot găsi cuvinte pentru ceea ce simt și pot exersa alte moduri de a relaționa.

De la bunătate și acceptare la bullying, identitate și curaj

Cele 23 de titluri au fost selectate pentru categorii diferite de vârstă și pentru etape diferite ale dezvoltării emoționale și sociale a copilului. Unele vorbesc despre bunătate și empatie înainte ca bullyingul să apară, altele îi ajută pe copii să recunoască și să gestioneze situații de agresiune, iar cărțile pentru preadolescenți explorează zone mai complexe: presiunea grupului, izolarea, identitatea, limbajul, responsabilitatea sau mecanismele din spatele comportamentului agresiv.

Printre preferințele cititorilor pe segmentul 3–7 ani s-au numărat „Un borcan plin cu iubire”, de Danielle Schothorst, „Curajul de a face ce simți”, de Gesa Neitzel, „Îmi place de tine așa cum ești”, de Neele, și „Cărticica bunătății”, de Francesca Pirrone, titluri ce vorbesc despre încredere în sine, respect, empatie, compasiune, bunătate, generozitate.

Pentru segmentul 7–10 ani, printre titlurile preferate s-au aflat „12 emoții importante” și „Invincibil la bullying”. Prima reunește 12 povești dedicate unor emoții precum bucuria, rușinea, frica, furia, invidia, tristețea sau compasiunea și îi ajută pe copii să le identifice, să le accepte și să vorbească despre ele. Invincibil la bullying aduce în prim-plan situații în care copiii se confruntă cu comportamente de bullying și explorează reacțiile posibile, încrederea în sine, acceptarea diferențelor și curajul de a cere ajutor.

Pentru cititorii de 10–14 ani, preferințele au mers inclusiv către povești care abordează direct complexitatea relațiilor dintre copii și adolescenți. În „Umbre în curtea școlii”, de Ilse De Keyzer, o fată nou-venită într-o școală devine ținta agresiunilor și a izolării, inclusiv în mediul online, iar povestea urmărește efectele tăcerii și importanța adulților care observă și intervin. „Agenția secretă a salvatorilor de cuvinte”, de Enrico Galiano, transformă dispariția cuvintelor într-o aventură despre limbaj, emoții, identitate și relații, pornind de la ideea că pierderea cuvintelor prin care ne exprimăm trăirile poate însemna și pierderea capacității de a ne înțelege unii pe ceilalți. Iar „Cu pumnii strânși”, de Andrea Franzoso, spune povestea reală a unui băiat care a devenit agresor și a reușit ulterior să își schimbe traseul, punând în discuție nu doar efectele bullyingului asupra victimei, ci și rănile, mediul, alegerile și responsabilitatea din spatele comportamentului celui care agresează.

Împreună, aceste cărți propun o perspectivă mai largă asupra prevenirii bullyingului: nu doar intervenția după apariția agresiunii, ci construirea, încă din primii ani, a vocabularului emoțional, empatiei, respectului, capacității de a stabili limite și curajului de a cere sau oferi ajutor.

Cărțile, instrument de lucru la clasă

Componenta educațională a proiectului a fost testată prin programul pilot „Copilărie fără bullying”, desfășurat în 10 școli și grădinițe din București, Dâmbovița, Suceava, Ilfov, Prahova și Mureș.

Peste 700 de elevi și preșcolari cu vârste între 5 și 12 ani, alături de 10 cadre didactice coordonatoare au lucrat, pe parcursul a aproape șase luni, cu o metodologie construită în jurul cărților și organizată în cinci module: Cunoaștere reciprocă și siguranță emoțională, Înțelegerea emoțiilor, Prietenie și empatie, Rezolvarea conflictelor și repararea relațiilor și Lucrul în echipă și cooperare.

În locul unor lecții abstracte despre comportamente „bune” și „rele”, activitățile au pornit de la situații pe care copiii le puteau recunoaște în povești și apoi în propria viață: Ce faci când cineva te rănește „în glumă”? Cum îți dai seama ce simți? Cum observi un coleg care rămâne pe dinafară? Ce poți face după ce ai rănit pe cineva? Cum repari o relație?

Metodologia a fost dezvoltată și implementată cu implicarea unor specialiști în psihoterapie, psihologie și educație formală și non-formală, în parteneriat cu Asociația Europeană a Profesioniștilor în Educație EDUMI, Asociația Parentropolis și Asociația Educația Contează.

Rezultatele proiectului

Evaluarea inițială a arătat că o treime dintre copiii participanți făceau cu greu diferența între o glumă și un comportament de bullying, iar 65% făceau această diferență doar parțial. Cele mai frecvente situații raportate de cadrele didactice erau îmbrâncelile și lovirile ușoare, ironiile și tachinările repetate, excluderea din grup, limbajul agresiv, jignirile și poreclele.

La finalul programului, 86% dintre cadrele didactice care au răspuns evaluării au observat un vocabular emoțional mai bogat, 67% au remarcat utilizarea unor tehnici de autoreglare, 73% au constatat că elevii au devenit mai atenți la emoțiile celorlalți, iar 73% au observat o mai bună integrare a copiilor mai tăcuți sau mai timizi.

Profesorii au remarcat, de asemenea, mai multe gesturi spontane de ajutor, folosirea mai frecventă a cuvintelor care repară relațiile – „mulțumesc”, „îmi pare rău”, „te apreciez” –, mai puține forme subtile de excludere și o capacitate mai bună de a diferenția un accident de un gest intenționat.

Pentru cadrele didactice, experiența a confirmat și nevoia ca educația emoțională să nu fie introdusă doar atunci când apare o problemă, ci să devină parte din viața obișnuită a clasei.

Proiectul se încheie instrumentele rămân

Finalizarea finanțării europene nu va însemna și încheierea componentei educaționale dezvoltate în cadrul proiectului. Fișele și activitățile educaționale create în jurul cărților vor fi puse gratuit la dispoziția cadrelor didactice care vor achiziționa pachetul de cărți Antibullying, astfel încât volumele să poată fi folosite în continuare nu doar pentru lectură individuală, ci și ca resurse de lucru în clasă. Materialele vor permite educatorilor și profesorilor să construiască, pornind de la povești, activități și conversații adaptate copiilor despre emoții, relații, empatie, cooperare, limite, conflicte și bullying.

Astfel, una dintre principalele resurse construite prin proiect rămâne disponibilă și după încheierea acestuia: o punte între carte și experiența concretă a copilului.

„Am pornit acest proiect de la ideea că literatura poate face mai mult decât să spună o poveste. O carte bună îi permite copilului să intre, în siguranță, într-o experiență care poate semăna cu a lui, să o privească din afară și să găsească pentru ea cuvinte pe care poate nu le avea înainte. Cele 23 de titluri construiesc împreună un parcurs care începe cu bunătatea, empatia și acceptarea și ajunge la teme mult mai complexe, precum excluderea, agresiunea, responsabilitatea și repararea relațiilor. Componenta desfășurată în școli ne-a arătat ce se poate întâmpla atunci când povestea nu se termină odată cu ultima pagină, ci este continuată prin întrebări, activități și conversații. Tocmai de aceea ne dorim ca metodologia și resursele dezvoltate în proiect să rămână la dispoziția profesorilor și după finalizarea lui”, a declarat Florentina Ion, CEO și fondatoarea Editurii Didactica Publishing House.

Literatura, ca instrument de prevenție

Proiectul „Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullyingului” s-a desfășurat în perioada martie 2024 – august 2026 și a fost cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă – Circulația operelor literare europene.

Prin selectarea, traducerea și publicarea unor opere europene contemporane pentru copii, proiectul a urmărit atât facilitarea accesului cititorilor români la literatura europeană, cât și utilizarea poveștilor ca punct de pornire pentru conversații despre bullying, empatie, diversitate, respect, emoții și relațiile dintre copii.

Lista titlurilor publicate în cadrul proiectului:

  1. Cărticica bunătății – Francesca Pirrone
  2. Cărticica dărniciei – Francesca Pirrone
  3. Cărticica generozității – Francesca Pirrone
  4. Pactul antibullying la școală – Emy Geyskens
  5. Împreună suntem mai puternici – Barbara Iland-Olschewski
  6. Elefantul blând și crocodilul cu suflet mare – Sabine du Mesnil
  7. Invincibil la bullying – Agnieszka Frączek, Anna Czerwińska-Rydel, Anna Onichimowska, Anna Sójka, Beata Ostrowicka, Eliza Piotrowska, Joanna Krzyżanek, Liliana Fabisińska, Marcin Przewoźniak, Maria Ewa Letki, Maria Szarf, Roksana Jędrzejewska-Wróbel
  8. Dezvolt valori importante – Paweł Beręsewicz, Agnieszka Frączek, Anna Onichimowska, Anna Sójka, Eliza Piotrowska, Irena Landau, Joanna Krzyżanek, Liliana Fabisińska, Marcin Przewoźniak, Maria Ewa Letki, Natalia Usenko, Roksana Jędrzejewska-Wróbel
  9. Un prieten din mezozoic – Stanislav Solovinski
  10. Vindecăm prin fapte bune – Stanislav Solovinski
  11. Viața secretă a pisicii Sashy – Tais Zolotkovska
  12. Incredibilele aventuri ale lui Andrei – Ivan Andrusiak
  13. Cercul emoțiilor – Miriam Tirado
  14. Talismanul curajului – Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller
  15. 12 emoții importante – Agnieszka Frączek, Anna Czerwińska-Rydel, Anna Onichimowska, Anna Sójka, Beata Ostrowicka, Eliza Piotrowska, Joanna Krzyżanek, Liliana Fabisińska, Maria Ewa Letki, Maria Szarf, Renata Piątkowska, Roksana Jędrzejewska-Wróbel
  16. Un borcan plin cu iubire – Danielle Schothorst
  17. Îmi place de tine așa cum ești – Neele
  18. Umbre în curtea școlii – Ilse De Keyzer
  19. Curajul de a fi bun – Els Vermeltfoort, Ilona Lammertink
  20. Curajul de a face ce simți – Gesa Neitzel
  21. Cu pumnii strânși – Andrea Franzoso
  22. Copacii nu sunt doar pentru păsări – Bonnie Grubman
  23. Agenția secretă a salvatorilor de cuvinte – Enrico Galiano

Titluri publicate în limba ucraineană:

  1. Povești fermecate despre prințese – Iulita Ran
  2. Povești fermecate despre cavaleri – Iulita Ran
  3. Povești fermecate despre zâne – Iulita Ran

Mai multe informații: www.edituradph.ro/antibullying