FacebookTwitterLinkedIn

Piața rezidențială din România traversează o perioadă în care prețurile locuințelor continuă să crească, în timp ce numărul tranzacțiilor este în scădere.

Prețul mediu al locuințelor a ajuns la 2.031 de euro pe metru pătrat în trimestrul al doilea din 2026, cu 10% peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport trimestrial realizat de The Concept.

Creșterea prețurilor este însă mai puțin spectaculoasă atunci când este raportată la inflație. Ajustate cu evoluția prețurilor de consum, locuințele s-au ieftinit ușor, cu aproximativ 0,4% față de T2 2025. Practic, prețurile imobiliare au avansat aproape în același ritm cu inflația.

Locuințele, mai accesibile raportat la salarii

O evoluție favorabilă cumpărătorilor se observă și atunci când prețurile sunt raportate la salariul mediu net. Din această perspectivă, locuințele au devenit cu 2,4% mai accesibile față de aceeași perioadă a anului trecut.

Această tendință nu este însă uniformă la nivel național, iar diferențele dintre marile orașe sunt tot mai evidente.

În primele șase luni din 2026 au fost tranzacționate 67.876 de unități individuale, cu 8,9% mai puține decât în aceeași perioadă din 2025. Datele indică o piață în care proprietarii solicită în continuare prețuri ridicate, în timp ce cumpărătorii devin mai prudenți.

Bucureștiul rezistă mai bine

Capitala a avut o evoluție mai apropiată de cea din anul precedent. În București au fost înregistrate 21.073 de tranzacții, cu doar 1,7% mai puține decât în primul semestru din 2025. În schimb, prețurile au crescut cu 11,5%.

În Timiș, prețurile au avansat cu 10,4%, iar tranzacțiile au crescut cu 2,9%. Sibiul a înregistrat cea mai mare creștere a tranzacțiilor dintre piețele analizate, de 18,6%, în timp ce prețurile au urcat cu 7,6%.

La polul opus, Clujul a consemnat o scădere de 16,1% a tranzacțiilor, în condițiile unei creșteri de 5,8% a prețurilor. În Constanța, tranzacțiile au scăzut cu 29,1%, iar locuințele s-au scumpit cu 7,4%.

Cluj-Napoca rămâne lider la prețuri

Cluj-Napoca rămâne cea mai scumpă piață rezidențială dintre orașele analizate, cu un preț mediu de 3.319 euro/mp, fiind urmat de Brașov și București.

Evoluția din următoarele trimestre va arăta dacă scăderea tranzacțiilor reprezintă doar o temperare temporară a pieței sau începutul unei perioade mai lungi de ajustare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.