Astra Trans Carpatic introduce, începând de miercuri, 19 august, primul tren chinezesc destinat transportului de călători pe ruta București-Brașov.
Rama electrică produsă de compania chineză CRRC a fost prezentată marți, în cadrul unei curse demonstrative între cele două orașe.
Potrivit directorului general al Astra Trans Carpatic, Liviu Pescărașu, trenul va efectua zilnic două curse dus-întors. Din București, plecările sunt programate la 7:44 și 15:40, în timp ce din Brașov trenul va porni la 11:46 și 18:40. Ultima cursă va ajunge în Capitală la ora 21:04.
La călătoria inaugurală au participat Valer Blidar, proprietarul grupului Astra din Arad, și Marian-Mihail Călin, directorul de dezvoltare și strategie al operatorului feroviar.
Tren produs de CRRC, cu tehnologii moderne
Rama electrică a fost achiziționată de la producătorul chinez CRRC și este proiectată pentru transportul de călători, cu accent pe accesibilitate, confort și siguranță.
Trenul dispune de podea joasă, uși cu deschidere largă, sisteme pentru compensarea distanței dintre tren și peron și rampe mobile destinate facilitării accesului pasagerilor. De asemenea, garnitura este echipată cu două sisteme independente de semnalizare, care pot fi selectate automat în funcție de sistemul utilizat la sol.
Producătorul chinez susține că trenul respectă cerințele europene recente privind siguranța în caz de coliziune, protecția mediului și prevenirea incendiilor.
„Este un produs reprezentativ, sigur, fiabil și confortabil”, preciza producătorul.
Trenul se află în România din 2024
Rama electrică CRRC Sifang a fost observată pentru prima dată în România în martie 2024, când a fost adusă pentru Astra Trans Carpatic. Ulterior, trenul a intrat în procedurile de autorizare necesare pentru transportul de pasageri.
În august 2025, garnitura a fost surprinsă în timpul testelor desfășurate pe Magistrala 800 și în stația CFR Fetești. După finalizarea etapelor de verificare și autorizare, trenul urmează să intre efectiv în serviciul comercial.
Introducerea noii rame electrice marchează o premieră pentru transportul feroviar de călători din România și aduce pe ruta București-Brașov un tren produs de unul dintre cei mai mari constructori feroviari din lume.
Credit foto: Club Feroviar
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.