De astăzi, românii au la dispoziție o platformă financiară care integrează creditarea, asigurările și investițiile. Lansată inițial ca un agregator dedicat exclusiv segmentului de creditare, OferteBancare.ro își extinde acum modelul de business pentru a acoperi toate nevoile financiare ale utilizatorilor. Această transformare devine reală prin integrarea a peste 3.000 de asistenți în brokeraj, 250 de sedii Safety Broker și a unui sistem complex de investiții.
Noul model operațional pornește de la o premisă simplă: o economie puternică are nevoie de consumatori care înțeleg nu doar cum se finanțează, ci și cum își protejează și își investesc banii.
Astfel, OferteBancare.ro trece de la statutul de broker de credite la cel de ecosistem complet, simplificând accesul românilor la cele trei componente fundamentale ale vieții financiare.
Strategia mizează pe un model hibrid, care conservă valoarea consultanței umane prin rețeaua fizică și utilizează inteligența artificială pentru eficientizarea proceselor digitale.
„Economia s-a schimbat fundamental în ultimii ani și cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face este să așteptăm revenirea la realitatea economică de dinaintea crizelor succesive. Acea economie nu se mai întoarce. Trebuie să construim pentru realitatea de astăzi, iar asta înseamnă să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă că finanțarea, protecția și investițiile nu sunt trei decizii independente. OferteBancare.ro a acumulat 25 de ani de experiență în creditare, iar pasul firesc este integrarea acestei experiențe cu expertiza unor parteneri foarte puternici din asigurări și investiții, construind un ecosistemîn care omul găsește, înacelași loc, informația, specialistul și soluția de care are nevoie”, a explicat Claudiu Trandafir, fondator OferteBancare.ro, care a dezvăluit și faptul că au fost investiți peste 300.000 de euro în această platformă, menționând însă, totodată, că investiția este continuă.
Creditarea și protecția financiară, două părți ale aceleiași decizii
Prima etapă a dezvoltării noului ecosistem presupune integrarea efectivă a celor trei mari componente financiare – creditare, asigurări și investiții – astfel încât utilizatorul să nu mai fie nevoit să le trateze separat.
Astfel, în ce privește componenta de asigurări, principalul canal de distribuție al OferteBancare.ro este rețeaua Safety Broker, care asigură expertiza în această privință.
„Creditarea și protecția financiară sunt, în realitate, două părți ale aceleiași decizii. Prin această integrare punem la dispoziția OferteBancare.ro o rețea de peste 3.000 de profesioniști și aproximativ 250 de puncte de contact la nivel național, iar clienții noștri au acces, în același loc, și la soluții de finanțare. Este un model prin care simplificăm traseul clientului, fără să renunțăm la ceea ce considerăm esențial în serviciile financiare: consultanța oferită de un profesionist”, a declarat și Viorel Vasile, CEO Safety Broker.
OferteBancare.ro și ASE au proiecte dedicate publicului tânăr
Al doilea pilon al proiectului vizează educația financiară, cu un accent special pe generațiile tinere, în condițiile în care accesul rapid la credite, investițiile realizate direct de pe telefon, produsele financiare tot mai sofisticate și cantitatea foarte mare de informație disponibilă online au redus barierele de acces la serviciile financiare, fără să garanteze însă și o mai bună înțelegere a acestora.
În acest context, OferteBancare.ro va dezvolta, alături de Facultatea de Finanțe din cadrul ASE București, o direcție dedicată educației financiar-bancare, prin care experiența practică din piață să fie pusă în legătură cu expertiza mediului academic. La început, platforma va susține această direcție și prin publicarea constantă de studii, analize și informații despre creditare, asigurări și investiții, folosind datele și experiența profesioniștilor din interiorul ecosistemului.
„Educația financiară devine cu adevărat utilă atunci când informația poate fi transformată într-o decizie corectă. Pentru generațiile tinere este cu atât mai important să înțeleagă aceste mecanisme devreme, înainte de primul credit important sau de prima investiție, pentru că accesul la produse financiare este astăzi mult mai rapid decât în trecut”, a adăugat Radu Ciobanu, , profesor universitar și prodecan al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE București.
„Ne dorim ca investițiile să își găsească locul firesc în acest ecosistem”
Nu în ultimul rând, investițiile reprezintă cea de-a treia componentă a ecosistemului OferteBancare.ro.
Astfel, prin integrarea Investimental, accesul la investiții este introdus direct în platforma OferteBancare.ro, astfel încât relația financiară cu utilizatorul să poată continua dincolo de momentul obținerii unei finanțări și să includă administrarea și dezvoltarea capitalului personal.
„Românii au devenit tot mai atenți la felul în care își gestionează banii, iar pasul firesc este să privim finanțele personale ca pe un întreg: de la creditare și asigurări, la economisire și investiții. Ne dorim ca investițiile să își găsească locul firesc în acest ecosistem și să devină o opțiune pe care tot mai mulți să o înțeleagă și să o ia în calcul. Piața de capital din România este într-un moment bun de dezvoltare, cu tot mai multe companii și tot mai mulți investitori care descoperă oportunitățile pe care le oferă”, a completat Gabriel Aldea, Deputy CEO Investimental.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.