Acțiunile companiilor listate la Bursa de Valori București (BVB), dar și ETF-urile, pot fi tranzacționate, începând de joi, prin platforma globală de investiții Interactive Brokers, extinderea accesului oferind investitorilor internaționali o modalitate suplimentară de a ajunge la piața de capital din România, din moment ce pe această platformă sunt prezenți peste 5 milioane de investitori. Astfel, ca urmare a acestei mișcări, aceștia s-ar putea adăuga, cel puțin teoretic, adică în măsura în care companiile românești listate la BVB li se vor face cunoscute, celor aproximativ 300.000 de investitori români.
La BVB sunt listate peste 300 de companii, dintre care 88 pe Piaţa Reglementată, reprezentând o gamă largă de sectoare de activitate, unele de o importanţă strategică pentru economia României.
“Această evoluţie reflectă dezvoltarea susţinută a pieţei de capital din România din ultimii ani, marcată de un număr mai mare de companii listate, o bază de investitori în creştere şi o vizibilitate sporită a pieţei. În ultimele 12 luni, indicele principal al pieţei din România a oferit un randament total de peste 80%, cel mai mare înregistrat în rândul principalilor indici ai pieţelor din UE”, se arată în comunicat.
Accesul la acțiunile și ETF-urile listate la BVB prin platforma Interactive Brokers poate contribui la creșterea vizibilității pieței de capital din România și la atragerea unui număr mai mare de investitori, ceea ce poate fi, teoretic, posibil, dat fiind numărul mare, menționat anterior, de investitori prezenți pe această platformă.
“În ultimele 12 luni, piaţa noastră a valorificat dinamica solidă din ultimii ani, mobilizând peste 5 miliarde de euro în economia românească, extinzând universul companiilor listate şi baza de investitori şi generând un randament total de peste 80%, cel mai ridicat dintre principalii indici ai pieţelor din Uniunea Europeană. Conectarea a milioane de investitori din întreaga lume la Bursa de Valori Bucureşti creşte lichiditatea, eficientizează formarea preţurilor şi oferă companiilor româneşti listate vizibilitatea internaţională pe care o merită”, a declarat directorul general al al BVB, Remus Vulpescu, citat în comunicat.
Interactive Brokers este un broker global automatizat, oferind soluţii de tranzacţionare online şi acces la o gamă largă de clase de active pe mai mult de 170 de pieţe din întreaga lume.
“România a devenit o piaţă tot mai importantă pentru investitorii internaţionali. Prin includerea Bursei de Valori Bucureşti, le oferim clienţilor noştri acces direct la încă o piaţă europeană în creştere, continuând în acelaşi timp să extindem oportunităţile de investiţii disponibile prin platforma IBKR”, a transmis, la rândul său, directorul general al Interactive Brokers, Milan Galik.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.