Piața locală a condimentelor rămâne una dintre cele mai promițătoare pentru dezvoltarea mărcilor private. În comparație cu media piețelor europene, România oferă încă un spațiu semnificativ de creștere.
Pentru Fuchs Condimente România, unul dintre principalii jucători din această industrie, categoria mărcilor private a cunoscut o evoluție dinamică, în ultima perioadă, aceasta consolidându-se ca un element esențial în portofoliul de produse al companiei. Mai mult, spun oficialii companiei, rolul acestui segment s-a amplificat constant, devenind motorul principal pentru volum și utilizarea eficientă a capacității de producție.
„În primele luni din 2026, mărcile private au reprezentat aproximativ 25–30% din cifra netă a totalului vânzărilor companiei. Extinderea fabricii din Curtea de Argeș, finalizată în 2024, a fost realizată pe baza perspectivei unor creșteri semnificative ale vânzărilor în anii următori, în special în segmentul Private Label. Aportul principal al investiției constă în creșterea capacității de producție, susținerea volumelor suplimentare și crearea premiselor pentru valorificarea potențialului de dezvoltare al mărcilor private pe piața locală și regională”, a precizat pentru Forbes România, Uwe-Jens Karl, Managing Director Fuchs Condimente RO.
Conform analizelor interne ale companiei, segmentul „Private Label” poate contribui cu aproape 80% la creșterea totală estimată până în anul 2030, cu o condiție: ca ritmul actual de dezvoltare să fie menținut.
„Previziunile companiei indică extinderea acestui segment în categoria de condimente până la 30–35% în perioada următoare, în timp ce în Europa de Vest acest parametru se situează între 40–50%”, explică Uwe-Jens Karl.

În 2024, oficialii companiei au finalizat extinderea fabricii din Curtea de Argeș, ceea ce a dus la dublarea capacității de producție.
„Prin această extindere, am reușit să creștem producția volumică, chiar și într-un context de piață stagnat din punct de vedere cantitativ. Astfel, capacitatea suplimentară ne-a permis să susținem volume mai mari și să valorificăm oportunitățile de dezvoltare, în special în segmentul mărcilor private”, afirmă Managing Directorul Fuchs Condimente RO.
Potrivit acestuia, în paralel, intensificarea exporturilor a continuat să ofere companiei impulsuri semnificative vânzărilor brandurilor proprii, completând strategia de dezvoltare și extindere pe piețele externe.
Privind însă către ultima perioadă (2025, respectiv 2026) contextul economic a devenit unul extrem de fragil, în special din cauza tensiunilor geopolitice.După creșterile bruște ale prețurilor materiilor prime din 2024, acestea s-au stabilizat la un nivel ridicat. Însă, incertitudinile macroeconomice s-au reflectat în cadrul companiei Fuchs, în special prin presiuni asupra costurilor de producție, logistică și profitabilitate. Reprezentanții companiei spun că, inițial, s-a evitat transferarea imediată a acestor efecte asupra consumatorilor finali, preferându-se optimizarea costurilor și proceselor interne. Totuși, spre finalul primului semestru din 2026, efectele externe au devenit vizibile în rezultatele lunare, ceea ce a impus notificarea pieței privind o majorare moderată a prețurilor, de 5–6%, începând cu 17 august 2026, sub nivelul inflației generale.
Ca planuri de viitor, pentru următorii trei ani, Fuchs Gruppe România are în derulare, în special proiecte de investiții orientate spre întreținerea și modernizarea facilităților existente.
„În același timp, proiectele de extindere substanțială a businessului au fost afectate de blocarea unei părți importante din proprietatea companiei de către autoritățile locale, în contextul unui proiect de drum ocolitor. Prin urmare, prioritățile actuale sunt optimizarea resurselor disponibile și valorificarea investițiilor deja demarate”, a completat pentru Forbes România, Uwe-Jens Karl, Managing Director Fuchs Condimente RO.
Fuchs Condimente România are în portofoliu brandurile Fuchs, Cosmin, Alex, Mirodenia, V6BBQ, Bio Wagner și Ubena. Fuchs Condimente România face parte din grupul Fuchs, fondat de Dieter Fuchs, în anul 1952, în orașul Diessen (Germania), ca afacere de familie. În următorii 25 ani de la înființare, grupul s-a extins în Franța, în Statele Unite, în Brazilia, iar mai apoi, în China.
În 2025, Fuchs Condimente România a raportat o cifră de afaceri de 245 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de cea din 2024 și un profit net de 18,7 milioane de lei, în creștere cu 5 procente față de cel din 2024. În 2025, compania avea 365 de angajați.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.