FacebookTwitterLinkedIn

Electrocentrale București (ELCEN) derulează un program investițional de aproximativ 5 miliarde de lei pentru modernizarea sistemului de producere a energiei termice și electrice din Capitală.

Planul include înlocuirea unor capacități ajunse la finalul duratei de exploatare, dezvoltarea unor centrale de cogenerare de înaltă eficiență și integrarea surselor regenerabile, a sistemelor de stocare și a tehnologiilor pregătite pentru utilizarea hidrogenului.

Trei centrale noi, până în 2030

Cea mai mare investiție este proiectul noii unități de cogenerare de la CTE București Sud, cu o capacitate de 275 MWe și 214 MWt. Investiția este estimată la aproape 3,6 miliarde de lei, iar punerea în funcțiune este prevăzută pentru iulie 2030. Procedura pentru contractul EPC se află în etapa de evaluare a candidaturilor.

La CTE Progresu, ELCEN pregătește o centrală de 74,2 MWe și 72,8 MWt, în valoare de aproximativ 826 de milioane de lei. Punerea în funcțiune este estimată pentru octombrie 2029. Un al treilea proiect, la CTE Grozăvești, presupune o centrală de 32,5 MWe și 41 MWt, cu o investiție de circa 600 de milioane de lei, care ar urma să fie finalizată în septembrie 2029.

Toate cele trei centrale sunt proiectate să atingă o eficiență globală de peste 85% și să fie pregătite pentru utilizarea hidrogenului.

Fotovoltaice și baterii pentru reducerea emisiilor

Programul include și investiții în decarbonizare. La CTE Progresu este pregătită o centrală fotovoltaică de 5 MW, însoțită de un sistem de stocare de 1 MWh. Investiția se ridică la 28,1 milioane de lei, fără TVA, iar punerea în funcțiune este estimată pentru decembrie 2027.

La CTE București Vest este prevăzut un sistem de stocare în baterii de 30 MW și 60 MWh, cu o valoare estimată la 97 de milioane de lei. ELCEN analizează soluții similare și pentru celelalte centrale.

Un „Cartier al Energiei” la Grozăvești

ELCEN pregătește și reconversia unui teren de aproximativ 18.200 mp din CTE Grozăvești într-un complex multifuncțional. Proiectul „Cartierul Energiei” ar urma să includă un centru de afaceri, un complex expozițional, un centru cultural și clădiri de birouri, cu o capacitate estimată de până la 3.300 de persoane. Investiția este evaluată la aproximativ 673 de milioane de lei.

Pentru cele trei proiecte majore de cogenerare, ELCEN a contractat deja finanțări nerambursabile de peste 1,79 miliarde de lei, prin Fondul pentru Modernizare. Acestea sunt completate de împrumuturi bancare și contribuția proprie a companiei.

ELCEN estimează că noile capacități vor reduce consumul specific de gaze naturale și emisiile de CO2, contribuind în același timp la creșterea siguranței alimentării cu energie termică a Capitalei. Compania subliniază însă că modernizarea surselor de producție trebuie însoțită de investiții în rețeaua de transport și distribuție a agentului termic pentru ca beneficiile să fie valorificate la nivelul întregului sistem.

Credit foto: ELCEN

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.