România rămâne în categoria recomandată investiţiilor, iar rezultatul se datorează unui efort instituţional dus de echipa Ministerului Finanţelor, în coordonare cu Banca Naţională a României, a afirmat ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
„România rămâne în categoria recomandată investiţiilor – un nou test trecut la limită. România rămâne atent monitorizată de agenţiile de rating – orice derapaj poate veni cu sancţiuni severe în perioada următoare. Menţinerea ratingului Fitch a venit într-un context foarte dificil şi cu o marjă minimă de siguranţă. În spatele acestui rezultat a fost un efort instituţional excepţional, dus până în ultimul moment, de echipa Ministerului Finanţelor, în coordonare cu Banca Naţională a României, care au documentat şi susţinut cu date solide fiecare argument pentru menţinerea calificativului de investiţii. A contat, de asemenea, şi responsabilitatea liderilor partidelor politice şi grupurilor parlamentare care, în ultima săptămână, au reuşit să ajungă la consens pe proiectele legislative de care depind fondurile europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Ministrul a explicat că România are argumente financiare solide: deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru, de la 70 de miliarde de lei în perioada similară din 2025, iar Fitch estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub ţinta de 6%.
Urmează evaluarea Moody’s, care în precedenta evaluare a menţinut ratingul României la ultima treaptă recomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul “BBB-“.
Conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe, evaluarea este susţinută de apartenenţa la Uniunea Europeană, de accesul la fluxuri de capital şi finanţare externă, precum şi de nivelul PIB-ului şi al indicatorilor de guvernanţă, iar rezultatele execuţiei bugetare au contribuit decisiv la menţinerea ratingului investiţional.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.