FacebookTwitterLinkedIn

Compania petrolieră sârbă Naftna Industrija Srbije (NIS) a semnat acordul pentru vânzarea subsidiarei sale din România, NIS Petrol, operatorul rețelei de 19 benzinării sub marca Gazprom. Tranzacția nu este însă finalizată, fiind condiționată de obținerea mai multor aprobări, inclusiv din partea autorităților americane.

Potrivit companiei, acordul privind vânzarea NIS Petrol România a fost semnat în al doilea trimestru al anului 2026, însă finalizarea operațiunii depinde de îndeplinirea unor condiții suspensive, printre care și emiterea licențelor necesare de către Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al SUA (OFAC).

În același timp, NIS pregătește și vânzarea operațiunilor sale din Bulgaria, în contextul presiunilor generate de sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva companiilor controlate de grupurile rusești Gazprom și Gazpromneft.

NIS anunțase încă din 2025 că analizează retragerea de pe piața românească, pe fondul rezultatelor financiare slabe. Între timp, subsidiara locală a intrat în procedură de concordat preventiv.

Pe lângă rețeaua de 19 stații de carburanți Gazprom, NIS Petrol desfășoară activități de producție de țiței în județul Timiș și deține participații în patru perimetre de explorare și exploatare a hidrocarburilor din vestul României. Compania operează și o centrală electrică pe gaze naturale cu o capacitate instalată de 7,5 MW, amplasată la Jimbolia.

Rezultatele financiare reflectă dificultățile întâmpinate de companie pe piața locală. În 2025, NIS Petrol a înregistrat pierderi de peste 94 de milioane de lei, la venituri totale de aproximativ 205 milioane de lei. De la intrarea pe piața românească, în 2012, și până la sfârșitul anului trecut, societatea a raportat pierderi în fiecare exercițiu financiar, valoarea cumulată a acestora depășind 600 de milioane de lei.

Deocamdată, activitatea celor 19 benzinării Gazprom din România continuă în condiții normale, iar schimbarea proprietarului va putea avea loc doar după obținerea tuturor aprobărilor de reglementare necesare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.