În economie, unele dintre cele mai utile instrumente apar din cele mai neașteptate idei. Un astfel de exemplu este Big Mac Index, indicatorul creat de The Economist în 1986, care împlinește anul acesta 40 de ani.
Conceput inițial ca o metodă simplă și accesibilă de a ilustra teoria parității puterii de cumpărare (Purchasing Power Parity – PPP), indicele a devenit între timp unul dintre cele mai cunoscute repere alternative pentru evaluarea monedelor la nivel global.
Ideea i-a aparținut jurnalistei Pam Woodall, fost editor economic al publicației britanice. În locul unor modele econometrice complexe sau al miilor de produse analizate de organizații precum Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, Woodall a ales un produs standardizat, disponibil aproape oriunde în lume: Big Mac-ul.
Alegerea nu a fost întâmplătoare. McDonald’s respectă specificații foarte stricte privind ingredientele, dimensiunea și calitatea produsului, ceea ce transformă hamburgerul într-un bun relativ uniform la nivel internațional. Diferențele de preț reflectă astfel costurile locale – salarii, chirii, taxe, productivitate și cursul valutar – oferind o imagine intuitivă asupra puterii reale de cumpărare.
Teoria din spatele indicelui spune că, pe termen lung, același produs ar trebui să coste aproximativ la fel în toate țările, după conversia în aceeași monedă. Dacă un Big Mac este mult mai ieftin într-o țară decât în Statele Unite, moneda respectivă poate fi considerată subevaluată; dacă este mai scump, moneda pare supraevaluată.
Exemplul rămâne relevant și astăzi. În Statele Unite, cu 100 de dolari se pot cumpăra aproximativ 16 Big Mac-uri. Pentru a avea aceeași putere de cumpărare, ar fi nevoie de circa 100 de euro, peste 420 de yuani chinezești sau aproximativ 8.000 de yeni japonezi. În realitate însă, cursurile de schimb oferă valori foarte diferite, ilustrând distanța dintre prețurile pieței valutare și puterea efectivă de cumpărare.
Această diferență explică de ce Big Mac Index continuă să fie citat în dezbaterile despre dezechilibrele economice globale, competitivitatea exporturilor și politicile monetare ale marilor economii.
Succesul indicelui vine din simplitatea lui: în timp ce estimările oficiale privind paritatea puterii de cumpărare implică colectarea prețurilor pentru mii de bunuri și servicii și ani întregi de analiză statistică, Big Mac Index oferă o aproximare rapidă și ușor de înțeles chiar și pentru publicul fără pregătire economică. De-a lungul timpului, instrumentul a fost utilizat inclusiv în mediul academic, în universități și în rapoarte economice ca modalitate intuitivă de explicare a conceptelor de curs valutar și PPP.
Desigur, nici creatorii lui nu au pretins vreodată că Big Mac Index este un model riguros de evaluare monetară. Prețul unui hamburger este influențat de numeroși factori locali: nivelul salariilor, costurile imobiliare, taxele, concurența, preferințele consumatorilor sau chiar strategiile comerciale ale McDonald’s.
Mai mult, în economiile emergente, salariile și serviciile locale sunt, în general, mai ieftine decât în statele dezvoltate. Acest fenomen, explicat de efectul Balassa-Samuelson, face ca monedele țărilor în curs de dezvoltare să pară sistematic subevaluate în comparație cu dolarul, chiar și atunci când reflectă realitățile economice locale.
Din acest motiv, revista care l-a lansat în urmă cu 40 de ani publică și o versiune ajustată a indicelui, care ține cont de PIB-ul pe cap de locuitor și oferă o imagine mai apropiată de fundamentele economice. Astfel, într-o perioadă în care piețele discută despre forța dolarului, ascensiunea yuanului, deprecierea yenului și fragmentarea comerțului internațional, Big Mac Index rămâne un instrument surprinzător de actual.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.
