FacebookTwitterLinkedIn

Stellantis a încheiat al doilea trimestru din 2026 cu rezultate financiare în creștere, raportând venituri nete de 43,5 miliarde de euro, cu 13% peste nivelul din perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor publicate pe site-ul producătorului, evoluția a fost susținută în principal de piața nord-americană, unde veniturile au avansat cu 32%, în timp ce America de Sud a contribuit cu o creștere de 6%. Europa extinsă a rămas la un nivel similar celui din 2025, iar regiunile Orientul Mijlociu & Africa și Asia-Pacific au înregistrat ușoare scăderi.

Profitul net al grupului a revenit pe plus, ajungând la 300 de milioane de euro, pe fondul creșterii volumelor și al îmbunătățirii treptate a performanței operaționale. Totodată, profitul operațional ajustat a fost de 800 de milioane de euro.

Compania și-a reconfirmat obiectivele financiare pentru 2026 din cadrul planului strategic FaSTLAne 2030, însă avertizează că impactul tarifelor comerciale va fi mai ridicat decât estimările anterioare, fiind evaluat acum la 1-1,2 miliarde de euro pentru întregul an.

Totodată, pentru întregul an, Stellantis estimează că investițiile de capital și cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare vor reprezenta între 6,5% și 7% din venituri.

La nivel comercial, America de Nord a rămas principalul motor de creștere, cu vânzări în urcare cu 6% și câștig de cotă de piață, susținute de modelele Ram, Jeep, Dodge și Chrysler. În Europa, vânzările au crescut cu 3%, pe fondul lansării unor modele noi și al unei oferte diversificate de motorizări electrice, hibride și convenționale, deși marja operațională din regiune a rămas negativă.

În America de Sud, Stellantis și-a păstrat poziția de lider de piață, cu o cotă de 19,1%, menținând prima poziție în Brazilia și Argentina. În Orientul Mijlociu și Africa, grupul și-a consolidat poziția pe segmentul vehiculelor comerciale ușoare, în timp ce în Asia-Pacific vânzările au rămas sub presiune, afectate în principal de scăderea cererii pentru Peugeot 408, deși compania continuă extinderea mărcii Leapmotor și dezvoltarea parteneriatului cu Dongfeng în China.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.