După o serie de maxime istorice atinse în ultimele luni, Bursa de Valori București continuă să livreze cifre care confirmă amploarea acestui ciclu de creștere. Datele prezentate de Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că, într-un singur an, indicele BET a avansat cu peste 80%, în timp ce valoarea companiilor listate a urcat cu aproape 70%, reflectând una dintre cele mai puternice evoluții din istoria pieței locale de capital.
Astfel, după cum a arătat prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Gabriel Avrămescu, la un eveniment de specialitate, indicele BET a ajuns, într-un singur an, la un nivel de 36.000 de puncte cu o creştere de peste 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar în prezent bursa a ajuns la aproximativ 710 miliarde de lei, însemnând o creştere de 68%.
“Într-un an, indicele BET a spart prag după prag. Am ajuns la un nivel de 36.000 de puncte şi am marcat o creştere de peste 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Dacă ne raportăm la partea de capitalizare bursieră, în momentul de faţă bursa a ajuns la aproximativ 710 miliarde de lei. Asta înseamnă o creştere de 68% într-un singur an, iar ca element de penetrare în rândul investitorilor am ajuns la peste 325.000 de investitori. Ca o comparaţie, dacă putem să spunem că e mult, e puţin… din punctul nostru de vedere, considerăm că e doar un nivel intermediar şi apreciez că potenţialul este mult mai mare pe care îl oferă Bursa şi atragerea investitorilor”, a spus Avrămescu.
De asemenea, reprezentantul ASF a subliniat că este important ca investitorii să ştie care sunt avantajele pe care le oferă bursa de valori, menționând de asemenea și necesitatea de a avea o piață de creștere.
“Avem această provocare legată de zona de crypto-active. Cred că este foarte important să explicăm în primul rând avantajele pe care le oferă bursa tuturor investitorilor şi, de ce nu, şi această comparaţie a riscurilor care pe care noi am evidenţiat-o în toate acţiunile noastre, care sunt riscurile de a investi în zona de cripto-active şi-n partea aceasta, care sunt beneficiile pe care le putem avea din zona bursei de valori. E clar că atunci când discutăm despre piaţa de capital nu trebuie să ne raportăm doar la indici noi, trebuie să ne raportăm la acces, la resurse, să oferim companiilor româneşti un acces la resursele de care au nevoie. Una dintre iniţiativele pe care Bursa de Valori Bucureşti le-a avut, şi care se regăseşte şi în strategia pieţei de capital, este aceea de a avea o piaţă de creştere”, a explicat prim-vicepreşedintele ASF.
Acesta a adăugat că procesul de autorizare este destul de avansat, avansând sfârșitul lunii august ca termen pentru acest lucru.
“Dacă nu vor mai apărea alte probleme, din estimările mele, consider că la sfârşitul lunii august vom avea o piaţă de creştere autorizată, o piaţă de creştere care să reprezinte o nouă oportunitate de acces la finanţare. De ce a fost nevoie de această piaţă de creştere? În primul rând, noi considerăm că această piaţă de creştere reprezintă o punte între antreprenoriat şi piaţa de capital şi atunci creăm un spaţiu dedicat tuturor întreprinderilor mici şi mijlocii care au nevoie de finanţare pentru a creşte. (…) Mai avem un cadru de raportare care este adaptat dimensiunii şi specificul acestor companii şi asta înseamnă o reducere a costurilor de conformare”, a mai spus Avrămescu.
În opinia sa, toţi antreprenorii trebuie să privească piaţa de capital din România ca opţiune firească pentru dezvoltarea afacerilor şi pentru finanţarea afacerilor.
“Ne dorim ca piaţa de capital din România să fie privită fără rezerve şi fără prejudecăţi, să fie privită într-un cadru de stabilitate, de încredere şi de sustenabilitate, iar autorităţile de reglementare să fie autorităţi puternice care să poată susţine dezvoltarea economiei şi dezvoltarea afacerilor din România”, a mai spus reprezentantul ASF.