FacebookTwitterLinkedIn

Depozitele în lei ale populaţiei au ajuns la 269,3 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2026, în creştere cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, însă după ajustarea cu inflaţia, economiile deponenţilor valorează mai puţin decât în urmă cu un an, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată miercuri.

Conform datelor centralizate de platforma OferteBancare.ro, pe baza Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere a ratei de economisire din Uniunea Europeană, în primul trimestru al anului 2026, respectiv o reducere de 5,3% faţă de trimestrul anterior.

“Fenomenul poate fi explicat prin faptul că multe gospodării sunt nevoite să consume din economiile acumulate anterior pentru a face faţă creşterii costului vieţii. Astfel, chiar dacă valoarea totală a depozitelor rămâne ridicată, capacitatea populaţiei de a continua să economisească începe să se reducă. Acest paradox explică de ce percepţia românilor asupra propriei situaţii financiare este adesea mai pesimistă decât ar sugera soldurile din conturile bancare”, notează sursa citată, conform Agerpres.

Statistica Băncii Naţionale a României (BNR), menţionată în analiza citată, relevă faptul că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut, în iunie, cu 0,4% faţă de luna mai, şi au ajuns la 269,3 miliarde de lei. Comparativ cu iunie 2025, avansul este de 7,4%.

“Privite izolat, cifrele transmit un semnal pozitiv şi arată că românii continuă să economisească. Totuşi, aceeaşi statistică publicată de BNR arată că, după eliminarea efectului inflaţiei, depozitele populaţiei au înregistrat o scădere reală de 2,7% faţă de anul trecut. Cu alte cuvinte, deşi soldurile din conturi sunt mai mari, puterea lor de cumpărare este mai redusă. Deşi inflaţia din România a încetinit faţă de luna precedentă, aceasta rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, rata anuală a inflaţiei calculată după metodologia europeană (HICP) a fost de 9,2% în iunie 2026, mult peste media Uniunii Europene, de 2,9%. Diferenţa dintre inflaţie şi randamentul obţinut din economii poate transforma, în timp, o creştere aparentă a patrimoniului într-o pierdere reală de putere de cumpărare”, susţin specialiştii.

OferteBancare.ro este un ecosistem digital, ce îmbină educaţia financiară cu instrumente moderne de comparare a ofertelor de credit, asigurări şi investiţii, oferind atât clienţilor, cât şi brokerilor acces la soluţii transparente şi eficiente pentru luarea unor decizii financiare informate.