În primul trimestru al anului trecut profitul net al BRD a fost de 122 milioane lei.
,,În primul trimestru al anului 2013, banca şi-a desfăşurat activitatea în condiţiile unui mediu economic încă dificil, caracterizat de o cerere scăzută de produse şi servicii bancare. Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 34,97 miliarde lei, mai mare cu 2,1% în comparaţie cu nivelul înregistrat pe 31 martie 2012, cu accent pe creditarea persoanelor fizice (+3,4% vs -1,5% la nivel de piaţă)”, transmite banca.
Aceasta evoluţie a fost susţinută în principal de creditele imobiliare, în creştere cu 32% faţă de trimestrul I al anului 2012, nivel care depaşeşte media pieţei, care a înregistrat o creştere de doar 10,4%.
Creditele pentru companii au înregistrat un uşor avans faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 (+1%), cu o evoluţie deosebit de bună la nivelul segmentului marilor clienţi corporativi (+4,7% în comparaţie cu T1 2012).
Volumul depozitelor a crescut, la sfârşitul primului trimestru din acest an, cu 3% faţă de 31 martie 2012, ajungând la 32,54 miliarde lei.
Depozitele persoanelor fizice au crescut cu 1,4% fata de sfârşitul anului 2012 şi cu 4,2% faţă de primele trei luni ale anului trecut, cu un accent deosebit pe depozitele în valută (+14,3% faţă de 31 martie 2012).
,,În consecinţă, raportul credite/depozite se situează la 94,6%, în scadere cu 5 puncte faţă de aceeaăi perioadă a anului trecut (99,6%)”, a anunţat BRD.
Venitul net bancar al perioadei este de 687 miliarde de lei, mai mic cu 10,5% în comparaţie cu 31 martie 2012, influenţat în principal de o evoluţie negativă a marjei nete de dobânda (-17,1%) care, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, a fost determinată de efecte negative de volum, structura şi evoluţie a dobânzii, potrivit bancii.
Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Raportul cost/venit este de 45,7%, în scădere cu 0,7 puncte faţă de sfârsitul anului 2012.
,,Costul net al riscului aferent primului trimestru al anului 2013 a fost mai mare cu 4,2% fata de perioada similară a anului trecut şi a continuat să fie puternic influenţat de mediul economic advers”, se arată în comunicatul bancii.
Acesta a rămas aproape de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2012, dar a scăzut în mod semnificativ în comparaţie cu nivelurile înregistrate în ultimele două trimestre ale anului trecut.
Provizioanele mai mari înregistrate anul trecut au dus banca în premieră pe o pierdere netă anuala, cu un rezultat negativ de 331 milioane lei.