Senatul a aprobat, în sesiune extraordinară, extinderea termenului care permite finalizarea achiziției locuințelor cu TVA 9% până la 30 septembrie 2026. Propunerea legislativă merge acum la Camera Deputaților, for decizional.
Senatul a adoptat propunerea legislativă care permite persoanelor fizice ce au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 să finalizeze tranzacțiile cu TVA redus de 9% până la 30 septembrie 2026. Măsura a fost introdusă pentru a evita ca întârzierile generate de atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară să ducă la aplicarea cotei majorate de TVA, în condițiile în care sistemele ANCPI au fost indisponibile în perioada critică pentru întabulări și autentificări.
Proiectul stabilește că, între data intrării în vigoare a legii și 30 septembrie 2026, o persoană fizică poate achiziționa o singură locuință cu TVA redus de 9%, dacă aceasta are o suprafață utilă de maximum 120 de metri pătrați și o valoare totală, inclusiv terenul, de cel mult 600.000 de lei. Locuința trebuie livrată până cel târziu la 30 septembrie 2026 și să îndeplinească toate condițiile legale pentru a putea fi locuită la momentul predării. Regimul se aplică exclusiv tranzacțiilor pentru care există acte juridice încheiate până la 1 august 2025 ce au ca obiect plata în avans.
Actul normativ include și o prevedere separată, valabilă până la 1 octombrie 2026, prin care se menține cota redusă de TVA de 9% pentru livrarea de locuințe către primării, destinate persoanelor sau familiilor cu venituri reduse, dacă documentele de plată în avans au fost semnate până la 1 august 2025.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 141/2025 va fi dezbătută în continuare de Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.