Cele trei drone care au pătruns în spațiul aerian al României și au fost doborâte de Forțele Aeriene Române în ultimele zile confirmă schimbarea naturii amenințărilor de securitate generate de războiul din Ucraina și de intensificarea tensiunilor din zona Mării Negre.
În acest context, compania ADURO, specializată în proiectarea și dezvoltarea infrastructurii militare, susține că bazele militare din România trebuie adaptate rapid pentru a răspunde noilor provocări.
Directorul general al ADURO, Cezar Șerban, afirmă că războiul din Ucraina s-a transformat într-un adevărat „război al dronelor”, iar incidentele recente arată că astfel de provocări vor deveni tot mai frecvente. Potrivit acestuia, autoritățile ar trebui să accelereze investițiile în modernizarea bazelor militare și să le echipeze cu sisteme dedicate de detectare și interceptare a dronelor.
Reprezentantul companiei subliniază că utilizarea avioanelor F-16 și a rachetelor interceptoare pentru neutralizarea dronelor presupune costuri ridicate, motiv pentru care bazele militare ar trebui să dispună de sisteme ușoare și eficiente de apărare anti-dronă. El consideră că România poate valorifica experiența acumulată în cadrul NATO, dar și cooperarea cu Ucraina, pentru implementarea unor soluții rapide și mai puțin costisitoare.
Potrivit ADURO, adaptarea infrastructurii militare la noile amenințări presupune integrarea unor tehnologii moderne, precum centre de comandă modularizate, facilități fortificate de stocare și sisteme avansate de detecție, bruiaj și protecție anti-dronă, integrate direct în bazele aeriene și terestre.
Compania susține că dezvoltă soluții de infrastructură compatibile cu standardele NATO, capabile să faciliteze integrarea rapidă a noilor tehnologii de apărare și să ofere un răspuns eficient în cazul unor intruziuni în spațiul aerian național sau aliat.
Cezar Șerban apreciază că modernizarea infrastructurii de apărare nu mai reprezintă doar un proiect de investiții pe termen lung, ci o necesitate imediată pentru securitatea națională. El afirmă că România dispune de expertiza tehnică și de companii capabile să livreze rapid proiecte complexe, conforme cu cerințele Alianței Nord-Atlantice.
ADURO este liderul asocierii care realizează lucrările de extindere și modernizare a Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură militară aflate în derulare în România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.