FacebookTwitterLinkedIn

Climatul de afaceri din Germania s-a îmbunătățit în iulie, indicele Ifo urcând la 86,6 puncte, peste estimările analiștilor, în contextul în care companiile își revizuiesc pozitiv așteptările pentru următoarele șase luni.

Încrederea în rândul companiilor germane a crescut în iulie, potrivit sondajului lunar publicat de Institutul Ifo, unul dintre cei mai importanți indicatori ai evoluției economiei germane. Indicele climatului de afaceri a urcat la 86,6 puncte, de la 85,7 puncte în iunie, depășind prognoza analiștilor, care anticipau un nivel de 86 puncte, informează Agerpres.

Componenta privind așteptările economice a avansat semnificativ, de la 84,3 la 86,7 puncte, semnalând un optimism moderat pentru semestrul al doilea. În schimb, companiile sunt mai puțin mulțumite de situația actuală: indicele condițiilor curente a coborât la 86,5 puncte, de la 87 în iunie.

Creșterea încrederii este vizibilă în toate sectoarele analizate: industrie, comerț, servicii și construcții, pe baza răspunsurilor a aproximativ 9.000 de firme.

Economia germană continuă să fie afectată de prețurile ridicate la energie, amplificate de conflictul din Iran. Banca Centrală se așteaptă la stagnarea PIB-ului în trimestrul al doilea, iar Comisia Europeană a redus prognoza de creștere pentru 2026 la 0,6%, jumătate față de estimarea din noiembrie. Guvernul de la Berlin mizează pe o creștere de 0,5%.

Cancelarul Friedrich Merz a prezentat în iulie un pachet de reforme în domeniul pensiilor, taxelor, pieței muncii și birocrației, cu obiectivul de a stimula competitivitatea și crearea de locuri de muncă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.