FacebookTwitterLinkedIn

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, în cadrul conferinței comune de presă susținute alături de președinta Indiei, Droupadi Murmu, că cele două state au șansa de a deschide o nouă etapă în relațiile bilaterale, cu accent pe dezvoltarea cooperării economice, investițiilor și schimburilor în domeniul educației și tehnologiei.

Șeful statului a afirmat că acordul aflat în negociere între Uniunea Europeană și India creează perspective importante pentru intensificarea colaborării dintre cele două economii și a subliniat că o conexiune aeriană directă între România și India ar putea facilita atât investițiile, cât și relațiile comerciale.

„Avem o mare oportunitate în fața noastră, în special în zona economică”, a declarat Nicușor Dan, apreciind că vizita oficială a președintei Droupadi Murmu marchează „un nou început” în relațiile dintre cele două țări.

Acorduri în educație, cercetare și sport

Președintele a salutat semnarea Programului de cooperare în domeniul științei și tehnologiei și a evidențiat alte două acorduri încheiate cu ocazia vizitei oficiale. Unul dintre acestea vizează colaborarea dintre Universitatea din București și Universitatea din New Delhi, care presupune înființarea unei Catedre de Studii Indiene la București și a unei Catedre de Civilizație Română în capitala Indiei.

Totodată, România și India au convenit să își consolideze colaborarea și în domeniul sportului, unde, potrivit șefului statului, există numeroase oportunități de cooperare.

Discuții despre securitate și conflictele internaționale

În cadrul întrevederii, cei doi lideri au abordat și teme de politică externă, inclusiv războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu. Nicușor Dan a transmis condoleanțe pentru moartea celor patru marinari indieni uciși în atacul din 19 iulie din apropierea orașului ucrainean Odesa.

Președintele României a precizat că Bucureștiul și New Delhi împărtășesc aceeași poziție privind necesitatea soluționării pe cale diplomatică a conflictelor internaționale, subliniind că acestea afectează nu doar statele implicate, ci și stabilitatea și economia globală.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.