Compania de inteligență artificială din Abu Dhabi își lansează în România platforma dedicată vânzărilor rezidențiale, alături de Hercesa, primul partener local.
eVoost AI, compania de inteligență artificială din Abu Dhabi cu peste 3,5 miliarde de dolari în volum rezidențial administrat pe cinci piețe, devine operațională în România. Parte din Hub71, ecosistemul tehnologic global al Abu Dhabi‑ului, platforma a crescut de la 234 de milioane de dolari în volum administrat la finalul lui 2024 la peste 3,5 miliarde de dolari în 2026, o evoluție de peste 1.500% într‑un interval de un an.
Pe lângă România, compania susține în prezent 35 de proiecte active și peste 1.400 de unități rezidențiale în cinci piețe: Spania, Portugalia, Emiratele Arabe Unite, SUA și Georgia. Pentru primele douăsprezece luni, compania vizează integrarea tehnologiei sale în cinci dezvoltări active din București, alături de Hercesa.
„România are toate premisele pentru a deveni una dintre cele mai puternice piețe ale noastre din Europa. Obiectivul nostru pentru primele douăsprezece luni în România este să aducem în acest sector toată experiența noastră tehnologică și expertiza în domeniu, așa cum am făcut în Spania, Portugalia și Emiratele Arabe Unite, acoperind cinci dezvoltări active anul acesta în București. ” – Koh Onozawa Martinez, președinte executiv și co-fondator, Voost AI
Primul partener al eVoost AI pe piața locală este Hercesa România, dezvoltator cu peste 1.200 de apartamente livrate în București și peste 30.000 de unități livrate în nouă piețe de pe trei continente. România este a doua cea mai mare piață rezidențială a Hercesa la nivel global, cu peste 600 de unități aflate în prezent în construcție în cadrul proiectelor Stellaris Residencias, Vivenda Prime și Vivenda Residencias.
„După ce am testat eVoost în Portugalia, decizia a fost clară. Platforma aduce o creștere măsurabilă a competitivității, îmbunătățind în același timp semnificativ experiența pe care le-o oferim clienților noștri”. – Alejandro Solano, director general, Hercesa Internacional
eVoost AI este co‑fondată de Koh Onozawa Martínez și Cristian G. Pastrana. Koh a fost inclus în Forbes 30 Under 30 în 2016 și a co‑fondat Bit2Me, platformă reglementată de schimb de active digitale susținută de BBVA, Bankinter, Unicaja Bank, Cecabank, Telefónica, Tether și Mubadala.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.