Adolescenții mărturisesc deseori că le este greu să stea de vorbă cu apropiații (familie sau chiar prieteni) despre frământările lor, despre întâmplări neplăcute sau sentimente… Și totuși, conectarea cu familia și ajutorul primit constituie cea mai importantă cale să ajungă din nou la starea de bine. Așa că, atunci când copiii se izolează și nu cer ajutor, părinții au în față multe dificultăți. Ce e de făcut?
articol de Florentina Mihai
Când apare perioada de necomunicare cu copilul, urmarea este faptul că simțim frustrare și tristețe. Încercările de reconectare pot primi un refuz fără drept de apel, iar acesta generează ruperea comunicării, izolarea copilului și o suferință care cuprinde treptat întreaga familie. Și totuși, cum comunicăm cu copiii, oricât de încordate sau fragile devin relațiile? Mai mult, cum găsim calea de a-i ajuta? Pentru început, să admitem că relațiile tuturor, copil sau adult, susțin starea noastră de spirit. Cearta cu o persoană dragă ne face să simțim multă amărăciune, iar împăcarea aduce bucurie.
Ce și cum spui?
Ei bine, aici este partea cea mai dificilă. Tonul, cuvintele, expresia feței și privirea părintelui pot juca rolul principal.
După un timp, toate acestea se combină într-un mesaj corect și pot asigura succesul comunicării. Un ton cald, un început al discuției presărat cu glume, autoironie, pot deschide calea înțelegerii. Dacă părintele a refuzat o cerere a copilului, fără motive serioase, după câteva zile, poate recunoaște acest lucru. Și dacă copilul a greșit fără să înțeleagă de ce, o discuție „la rece”, după un timp, ajută mult la împăcare. Și, desigur, se pot discuta condițiile, regulile, pentru ca ambele „tabere” să fie mulțumite. Am putea rezuma cele spuse mai sus cu ideea „Bate fierul când e rece!”.
Ce faci să nu dispară comunicarea
- Primul pas: Analizează-te pe tine însuți!
Amintește-ți un episod în care ai reacționat cu enervare față de un apropiat, din cauza stresului pe care ți l-a provocat oboseala, problemele dificile de la serviciu, sănătatea etc. Răspunsul tău ți-a lăsat un gust amar, care te-a adus în stare să te cerți fără motiv cu membrii familiei. Efectul? Cel puțin una din persoanele din casă s-a îndepărtat de tine. Apoi, amintește-ți un episod cu o experiență pozitivă în relația cu ceilalți și care te-a bucurat, te-a făcut să simți prețuire și bucurie.
- Al doilea pas: Emoțiile pot vicia comunicarea!
O banală discuție cu un adolescent se poate sfârși într-o ceartă. Refuzul părinților de a accepta o ieșire a lui cu prietenii are potențial exploziv: reproșuri, acuze, necomunicare. Ce s-a întâmplat de fapt? În relația părinte-copil suntem deseori prinși între a obține ceva care depinde de alții și refuzul acestei dorințe. Adolescentul, dar și părintele sunt apoi prinși între dorința de a se împăca și orgoliul de a nu ceda primul sau de a nu-și compromite valorile. Concluzia este că o comunicare bună trebuie să stăpânească bine emoțiile. Altfel, lucrurile duc la continuarea conflictului și deteriorarea relației.
- Al treilea pas: Învățarea, vindecarea…
Ce urmează după o ceartă este greu de presupus. În general, ambele „tabere” sunt triste, nemulțumite că lucrurile au luat întorsătura asta. Că s-a produs o ruptură a relației. Episodul poate determina fie continuarea conflictului și deteriorarea relației, fie împăcarea, vindecarea, căutarea căilor de a comunica mai calm, mai înțelept. O discuție amicală pornită de la conflict și ajungând la ce e de făcut pentru păstrarea unui climat de înțelegere, cu prezentarea scuzelor de rigoare, poate fi benefică.
Conversație vs. ceartă
Ei bine, iată un lucru greu de realizat: ce să faci ca să nu transformi o discuție delicată, cu un adolescent, într-o dispută plină de consecințe nedorite? Când suntem supărați, cădem ușor în discursuri pline de generalități enervante, „didactice”, ușor de recunoscut, pentru că ele încep mai totdeauna cu „întotdeauna” și „niciodată”. E de dorit să începem direct, fără introduceri ori exemple de copii minunați, care nu greșesc niciodată… Simpla rugăminte de a veni acasă la ora stabilită, repetând că a fost stabilită și acceptată împreună, este mult mai productivă.
Inversarea rolurilor
Într-o discuție în contradictoriu cu copiii, important este și momentul final, care trebuie să aducă în atenție soluțiile de rezolvare a conflictului. Evident, soluțiile se stabilesc cerând propuneri și discutându-le pe fiecare în parte. Acceptarea celor venite din ambele tabere este cea mai benefică alternativă, urmată de urmărirea respectării lor. Dar, acest moment de final poate deveni mai jucăuș, dacă se transformă în „Pune-te în locul meu!”. Schimbarea perspectivei asupra problemei în discuție, aduce, fără îndoială, o comunicare mai eficientă între toți membrii familiei.
Idei „practice” pentru o comunicare reală
Alege momentul potrivit pentru a discuta. Este esențial pentru un rezultat benefic. Dă curs unei conversații sincere, deschise. Acest lucru se poate întâmpla numai când atât părintele, cât și copilul sunt calmi. Niciuna din părțile implicate nu trebuie să fie stresată sau supărată.
Este bine ca discuția să fie amânată dacă nu sunt întrunite condițiile unei comunicări liniștite și deschise.
Atenție la frecvența în conversație a cuvintelor „eu” și „tu”. Dacă discursul fiecărui participant începe cu „tu” („Tu nu ești niciodată de acord cu mine!”, „Tu ești leneș și nu înveți destul”), duce aproape sigur la acuzații și contradicții fără rezolvare. Începerea discursului cu „Eu” poate schimba radical dinamica conversației („Am ceva despre care aș vrea să vorbim.” „Poate nu am înțeles bine ceea ce mi-ai spus. Ce-ar fi să-mi explici acum?”).
