Prima jumătate a anului a adus 110.000 de joburi noi pe piaţa muncii, dar şi peste 6,7 milioane de aplicări, candidaţii depunând, de la începutul anului, eforturi intense de a-şi schimba locul de muncă sau de a se angaja pentru prima oară ori după o perioadă de pauză, arată o analiză dată luni publicităţii de o platformă de recrutare.
Domeniul cu cele mai multe aplicări înregistrate în prima jumătate a anului a fost retailul – aproape 2,2 milioane de aplicări. Serviciile, financiar-bancar, call-center/BPO, industria alimentară, turismul şi IT/telecom au fost următoarele sectoare, în ordinea aplicărilor, însă la distanţă semnificativă de retail, fiecare dintre acestea situându-se sub pragul de 1 milion de aplicări.
Dacă în ceea ce priveşte joburile se înregistrează o scădere de 15% comparativ cu primul semestru al anului trecut, în cazul aplicărilor nivelul nu a mai fost atins din 2021, anul pandemiei, când piaţa muncii a fost luată cu asalt de candidaţii care îşi doreau să se angajeze, potrivit directorului general al platformei de recrutare, Bogdan Badea, transmite Agerpres.
“Comparaţia cu perioada ianuarie – iunie 2025 ne arată o evoluţie de 27% aferentă acestui an şi o activare în forţă a unor categorii de candidaţi care erau destul de greu de mobilizat pe piaţa muncii, respectiv cei din segmentul de vârstă 45+ şi cei foarte tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani”, a precizat Badea, într-un comunicat.
Astfel, candidaţii care au mai mult de 45 de ani au avut 810.000 de aplicări, iar cei sub 18 ani s-au apropiat de pragul de 65.000 de aplicări. Cifrele arată o creştere de 31% faţă de primul semestru al anului trecut pentru segmentul 45+ şi 22% pentru candidaţii mai tineri de 18 ani, indică analiza.
“Ce ne spun aceste date este faptul că, într-un context economic cu fluctuaţii frecvente, în care a dispărut sentimentul de stabilitate, oamenii acordă o atenţie sporită nevoii de a avea o siguranţă financiară, iar în cele mai multe cazuri aceasta echivalează cu siguranţa locului de muncă. Vedem, aşadar, candidaţi de peste 45 de ani care se uită după opţiuni mai bune, mai bine plătite sau, pur şi simplu, mai stabile, dar şi candidaţi foarte tineri, mulţi dintre ei care nu au mai lucrat niciodată, care vor să îşi ia un job cât mai devreme, să capete experienţă înainte de a termina şcoala şi să dobândească un anumit nivel de independenţă financiară. Pentru aceştia, perioada pe care o traversăm s-a transformat într-un catalizator care îi duce într-o zonă de maturizare şi responsabilizare specifică generaţiilor mai mari, ca vârstă”, explică Bogdan Badea.
Altfel, candidaţii cei mai activi rămân cei care au între 25 şi 35 de ani, urmaţi de cei din categoria 18-24 de ani, cu menţiunea că ecartul dintre cele două grupuri de vârstă reîncepe să crească, după ani la rând în care cei aflaţi la început de carieră s-au apropiat vertiginos de ocuparea primului loc în materie de aplicări.
“Asta nu înseamnă că ei aplică mai puţin, ci că au crescut mult mai mult eforturile celor din zona 25-35 de ani în direcţia căutării unui loc de muncă. Practic, a fost o explozie de aplicări, care i-a separat semnificativ de toate celelalte segmente de vârstă”, a adăugat Bogdan Badea.
Conform analizei, în privinţa joburilor, a existat un recul de 15% faţă de perioada ianuarie – iunie 2025, luna iunie marcând, totuşi, o revenire faţă de aprilie şi mai.
“Numărul mare de aplicări din retail se explică şi prin faptul că acesta este şi sectorul care a postat cele mai multe joburi de la începutul anului – 24.000. Alte domenii care au venit cu un număr mare de poziţii pentru candidaţi au fost serviciile, industria alimentară, producţia, call-center/BPO, transport/logistică, construcţii şi turism. Se păstrează tendinţa pe care am văzut-o şi anul trecut, de a recruta preponderent candidaţi entry-level, adică pentru joburi care nu cer mai mult de doi ani de experienţă. De altfel, şi analiza profilului candidaţilor ne arată că specialiştii, seniorii cu mai mult de 5 ani de experienţă şi manageri au cele mai mici cifre de aplicări”, susţine directorul general al platformei.
Badea subliniază că, astfel, se creează un lanţ de tip cauză – efect care duce la această stare de fapt – specialiştii şi managerii sunt, în general cei mai stabili candidaţi de pe piaţa muncii, iar acest comportament de adânceşte în perioadele în care economia traversează turbulenţe.
“Asta duce la rate de fluctuaţie mici în categorie, ceea ce înseamnă că angajatorii nu au nevoie să facă înlocuiri şi, prin urmare, postează mai puţine joburi”, a mai precizat Bogdan Badea.