Comisia Europeană (CE) a adoptat vineri o comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabileşte măsuri de consolidare a pieţei unice a serviciilor bancare, transmite Agerpres, citând un comunicat al Executivului comunitar.
Obiectivul declarat este construirea unui sector bancar mai integrat, mai eficient şi mai competitiv, capabil să susţină economia europeană prin finanţarea creşterii, a inovării şi a priorităţilor strategice, pe fondul unui cadru de reglementare mai echilibrat, care să permită băncilor asumarea prudentă a riscurilor, fără a afecta rezilienţa sectorului sau stabilitatea financiară.
„Comunicarea este un pilon esenţial al strategiei Comisiei privind uniunea economiilor şi a investiţiilor: un sector bancar cu forţa şi amploarea necesare pentru a finanţa creşterea economică şi priorităţile strategice, cum ar fi inovarea, tranziţia curată şi apărarea, oferind în acelaşi timp servicii financiare de înaltă calitate gospodăriilor şi întreprinderilor”, potrivit CE.
În urma unei consultări publice şi a schimburilor cu statele membre, părţile interesate şi autorităţile de supraveghere, Comisia a identificat trei obstacole principale. Primul este fragmentarea sectorului de-a lungul liniilor naţionale, care împiedică băncile din UE să se extindă şi să concureze la nivel mondial. Al doilea ţine de modul în care standardele internaţionale Basel III sunt transpuse în cadrul UE, fără a reflecta întotdeauna specificul pieţei bancare europene. Al treilea vizează complexitatea excesivă a unor părţi din cadrul de reglementare, inclusiv interacţiunea dintre normele microprudenţiale, macroprudenţiale şi de rezoluţie, precum şi cerinţele de raportare, care ar trebui simplificate.
Una dintre măsurile-cheie vizează eliminarea barierelor din calea activităţii bancare transfrontaliere. Documentul stabileşte calea către reducerea barierelor prudenţiale şi neprudenţiale, astfel încât grupurile bancare transfrontaliere să poată utiliza capitalul şi lichidităţile mai eficient în întreaga Uniune. Potrivit Comisiei, “acest lucru ar permite grupurilor să redirecţioneze fondurile excedentare către domenii în care pot fi mai productive, fără a le afecta capacitatea de a finanţa economiile locale şi fără a aduce atingere stabilităţii financiare”.
Comisia intenţionează totodată să propună un mecanism comun de protecţie a depozitelor, mai simplu şi mai eficace, care ar înlocui propunerea din 2015 privind sistemul european de asigurare a depozitelor, bazându-se pe plasele de siguranţă centrale şi naţionale existente. Este avută în vedere şi o monitorizare mai atentă a aplicării naţionale a cadrelor de combatere a spălării banilor şi de protecţie a consumatorilor.
Simplificare şi aliniere la standardele internaţionale
Comunicarea prevede reevaluarea modului în care UE pune în aplicare anumite standarde internaţionale şi posibile revizuiri ale normelor prudenţiale şi de guvernanţă corporativă, pentru a reflecta mai bine dimensiunea şi modelele de afaceri ale băncilor europene. Comisia îşi menţine însă angajamentul de aplicare a standardelor internaţionale.
Printre măsurile de simplificare se numără raţionalizarea stivei de capital, armonizarea suplimentară a amortizoarelor macroprudenţiale, standardizarea cerinţelor privind capitalul de rezoluţie şi ajustarea pragurilor pentru „instituţiile mici şi cu grad redus de complexitate”.
„Asigurarea fluxului de capital este modul în care vom face ca Europa să crească. Uniunea noastră de economii şi investiţii are nevoie de un sector bancar puternic şi competitiv în centrul său. Comunicarea de astăzi face un pas clar în această direcţie, recalibrând abordarea noastră faţă de risc şi permiţând creşterea economică şi inovarea, menţinând în acelaşi timp stabilitatea financiară”, spune Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.