Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” (FCA) continuă să susțină investițiile din sectorul agricol al Republicii Moldova. În perioada martie 2025 – iunie 2026, prin intermediul programului au fost finanțate 649 de întreprinderi micro și mici din agricultură, valoarea totală a împrumuturilor acordate ajungând la 554,2 milioane de lei.
Doar în luna iunie 2026 au fost aprobate 68 de noi proiecte, pentru care au fost alocate credite în valoare de 46,7 milioane de lei. În același timp, componenta de grant aferentă acestor finanțări a însumat 2,43 milioane de lei, iar valoarea totală a granturilor acordate prin program a ajuns la aproape 57 de milioane de lei.
Cele mai multe proiecte finanțate au fost implementate în nordul țării, unde au beneficiat de sprijin 311 afaceri agricole. În regiunea centru au fost susținute 219 proiecte, iar în sud au fost finanțate alte 119 investiții.
Fondurile au fost utilizate în principal pentru achiziția de utilaje agricole destinate agriculturii convenționale și conservative, echipamente pentru procesarea post-recoltare și pentru acoperirea necesarului de capital circulant al exploatațiilor agricole.
Începând cu 9 aprilie 2026, programul include și componenta „Capital circulant agricol independent”, destinată finanțării cheltuielilor curente necesare desfășurării activității agricole. Prin această facilitate au fost sprijinite deja 54 de afaceri, valoarea finanțărilor acordate ridicându-se la 20,28 milioane de lei. Valoarea maximă care poate fi accesată prin această componentă este de 500.000 de lei pentru fiecare beneficiar.
Programul FCA oferă credite în lei moldovenești cu o dobândă fixă de 5,1% pe an și este implementat de Organizația pentru Gestionarea Programelor de Antreprenoriat și Export (OGPAE), prin intermediul instituțiilor financiare partenere.
Autoritățile anunță că pentru anul 2026 mai sunt disponibile fonduri importante pentru agricultori: 118,75 milioane de lei pentru acordarea de împrumuturi și încă 27,05 milioane de lei pentru componenta de grant. Programul urmărește să faciliteze accesul producătorilor agricoli la finanțare avantajoasă, să stimuleze modernizarea fermelor și să asigure capitalul necesar continuării activităților din sectorul agricol.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.