FacebookTwitterLinkedIn

Propunerea echipei de conducere de la Volkswagen de a elimina zeci de mii de locuri de muncă şi de a închide o parte din fabrici va fi dezbătută joi, la reuniunea acţionarilor principali care controlează cel mai mare producător auto din Europa.

Aceștia se întâlnesc pentru a discuta planurile de restructurare care au provocat proteste, potrivit Agerpres.

Confruntat cu costuri ridicate şi capacitate excedentară de producţie a fabricilor germane, în timp ce se luptă cu concurenţa chineză şi tarifele la autoturismele pe care le exportă în Statele Unite, Volkswagen este presat să îşi revizuiască un model de afaceri care a susţinut creşterea grupului timp de decenii.

La reuniunea de joi a consiliului de supraveghere, care va avea loc la sediul Volkswagen din oraşul german Wolfsburg, şi este programată să înceapă la ora 12:30 GMT, directorul general Oliver Blume trebuie să convingă sindicatele să accepte ample restructurări în cadrul unui grup care include şi mărcile Audi şi Porsche. De asemenea, Blume se va confruntă cu presiunea familiilor Porsche şi Piech, proprietarii Volkswagen, care au văzut cum valoarea de piaţă a investiţiilor lor s-a redus cu câteva zeci de miliarde de euro în ultimii ani.

Blume, susțin surse, are în vedere închiderea a patru fabrici din Germania, uzinele VW de la Hanovra, Emden şi Zwickau şi precum şi fabrica Audi de la Neckarsulm, precum şi eliminarea a 100.000 de locuri de muncă, dublu faţă de numărul vehiculat anterior.

Consiliul de supraveghere de la Volkswagen include reprezentanţi ai familiilor proprietarilor, sindicatelor şi guvernului landului Saxonia Inferioară, o combinaţie dificilă care complică procesul decizional.

În ultimul acord de restructurare cerut de Blume la sfârşitul anului 2024, sindicatele au obţinut un angajament din partea conducerii de a evita închiderea fabricilor germane, ceea ce a obligat Volkswagen să caute utilizări alternative pentru facilităţile de producţie care nu funcţionează la capacitate optimă. Printre aceste utilizări se numără căutarea unui partener din sectorul apărării pentru fabrica Volkswagen de la Osnabruck şi posibilitatea de a produce modele concepute pentru piaţa chineză la uzinele din Germania.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai