România va găzdui unul dintre cele patru sedii regionale ale noii Bănci pentru Apărare, Securitate și Reziliență (Defense, Security and Resilience Bank – DSRB), devenind stat fondator al instituției financiare internaționale lansate la inițiativa Canadei.
Anunțul a fost făcut în marja summitului NATO de la Ankara și marchează o consolidare a poziției României în arhitectura de securitate și finanțare a Alianței.
Sediul principal al băncii va fi în Canada, iar centrul european va funcționa în Luxemburg. Alte două birouri regionale vor fi amplasate în statele baltice și în România, care va deservi flancul sudic al NATO.
Noua instituție are ca obiectiv mobilizarea unui capital de până la 133 de miliarde de dolari pentru finanțarea proiectelor din domeniul apărării, infrastructurii critice și rezilienței. DSRB va completa mecanismele existente de finanțare, oferind guvernelor acces la credite pe termen lung și la costuri reduse, dar și instrumente prin care capitalul privat să poată fi atras în proiecte strategice.
Președintele Nicușor Dan a subliniat că România nu este doar beneficiar al proiectului, ci unul dintre statele care au contribuit la dezvoltarea lui încă din faza de concepție. Potrivit șefului statului, noua bancă va facilita accesul la finanțare pentru investiții în apărare, securitate și industrie, reducând costurile de finanțare și sprijinind dezvoltarea capacităților industriale, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Ministerul Finanțelor a precizat că România a participat la definirea arhitecturii instituționale și a modelului de guvernanță al DSRB, susținând crearea unei instituții capabile să atragă atât fonduri publice, cât și investiții private.
Pentru România, noua bancă deschide perspective importante de finanțare pentru proiecte în domenii precum apărarea, energia, infrastructura critică, securitatea cibernetică, digitalizarea și tehnologiile emergente. Companiile românești, în special cele din industria de apărare, ar putea beneficia de împrumuturi, garanții și investiții de capital pentru extinderea producției și integrarea în lanțurile internaționale de aprovizionare.
Autoritățile consideră că găzduirea biroului regional reprezintă o recunoaștere a rolului strategic al României la Marea Neagră și pe Flancul Estic al NATO, dar și o oportunitate de a transforma această poziție într-un avantaj economic și industrial pe termen lung.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai