FacebookTwitterLinkedIn

Fondurile de pensii facultative (Pilonul 3) aveau active în valoare de 8,4 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2026, în creştere cu 38% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%). Valoarea contribuţiilor virate în luna mai a fost de 93 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost de 167 de lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 5,297 miliarde de lei, respectiv 63,1%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 2,41 miliarde de lei (28,7%). Fondurile de investiţii ocupau poziţia a treia, cu 278,64 milioane de lei, reprezentând 3,3% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 1.080.199 participanţi la finalul lunii mai 2026, conform Agerpres.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esenţial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai