FacebookTwitterLinkedIn

Vremea frumoasă și încheierea unor programe de mare audiență în acest sezon au influențat negativ audiențele televiziunilor din cele două grupuri rivale: Intact și Pro TV.

Antena 1, principala televiziune din Antena TV Group, și-a păstrat cota de vizionare la nivelul lunii aprilie: 13,55% (urban, all day), în scădere cu doar 0,21 puncte procentuale. Și Antena 3 și-a conservat cota: 5,66% (pierdere de 0,2%).

Cotele obținute de celelalte televiziuni din grupul Intact au fost: Antena 2 – 1,21%, Euforia – 0,67% și GSP TV – 0,33%.

Față de luna aprilie, cota cumulată a celor cinci televiziuni din Intact în luna mai a scăzut cu 0,38 puncte procentuale.

Scăderea a fost ceva mai mare în cazul grupului Pro TV S.A.: 0,73 puncte procentuale. Cota Pro TV a fost de 14,68% (prima televiziune de pe piață), cu 1,05 puncte procentuale mai mică decât cea din aprilie. Acasă TV, al doilea canal ca importanță în trust, a câștigat 0,28 puncte procentuale, ajungând la o cotă de 3,86%.

Celalalte canale din grupul Pro TV au obținut următoarele cote: Sport.ro – 0,93%, Pro Cinema – 0,92%, MTV România – 0,37% și Acasă Gold – 0,16%.

Kanal D, televiziunea grupului Dogan Media (Turcia), care activează singură pe piața TV din România, a avut o cotă de piață de 6,92% (urban, all day), cu 1,85 puncte procentuale mai mică decât cea din aprilie. Unde ești, „Magnificule Suleyman”?