FacebookTwitterLinkedIn

Conturile ROMATSA au fost blocate în urma procedurii de executare silită inițiată de Pfizer împotriva statului român. Blocarea conturilor ROMATSA nu a fost instituită pentru că societatea ar fi parte în litigiul cu Pfizer, ci pentru că Pfizer a obținut, într-o instanță în Belgia, o măsură asupra acestor sume care urmau să ajungă în România, a explicat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, citat de Agerpres.

UPDATE 3 (ora 20:00): „Hotărârea instanței belgiene reflectă importanța obligațiilor contractuale care au stat la baza unui răspuns european de succes la pandemie, construit pe principiul solidarității dintre statele membre. În urma pronunțării hotărârii, Pfizer ia măsurile adecvate pentru a asigura respectarea acesteia prin mecanismele legale de executare deja stabilite”, a transmis un purtător de cuvânt al Pfizer, la solicitarea jurnaliștilor Forbes România.

UPDATE 2 (ora 17:25): Tanczos Barna, vicepremierul şi ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi-a exprimat convingerea că premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, vor găsi o soluţie pentru deblocarea conturilor ROMATSA.

UPDATE 1 (ora 17:10): Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a declarat că EUROCONTROL a suspendat toate tranzacțiile către ROMATSA. Ministrul a explicat că instituția europeană nu va mai transfera către ROMATSA sumele cuvenite, din cauza executării silite în cazul Pfizer.

(articol inițial)

”Am oferit astăzi, colegilor miniștri în ședința de Guvern, detaliile pe care le deține Ministerul Finanțelor legate de situația creată prin poprirea impusă pe conturile ROMATSA ca efect al litigiului cu compania Pfizer. Este important, în primul rând, să clarificăm mecanismul. EUROCONTROL este organizația europeană prin care se colectează taxele plătite de companiile aeriene atunci când folosesc spațiul aerian al unui stat. În cazul României, aceste sume sunt colectate prin EUROCONTROL și apoi sunt virate către partea română, prin ROMATSA, pentru serviciile de navigație aeriană. Blocarea conturilor nu a fost instituită pentru că ROMATSA ar fi parte în litigiul cu Pfizer, ci pentru că Pfizer a obținut, într-o instanță în Belgia, o măsură asupra acestor sume care urmau să ajungă în România’, a precizat Nazare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reacția ROMATSA

Printr-un comunicat, Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMATSA spune că a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18.564.777,07 EUR.

”Notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului”, mai citim în comunicat.

ROMATSA spune că a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituției și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale ale acestei notificări. Totodată, fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opțiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilității suspendării executării măsurii dispuse.

De asemenea, ROMATSA a informat de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, cu care se află în contact permanent pentru  coordonarea demersurilor instituționale, iar în perioada următoare este programată o reuniune tehnică cu reprezentanții EUROCONTROL – Central Route Charges Office (CRCO).

Guvernul depune contestație

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că ROMATSA, împreună cu avocații Guvernului României, va depune săptămâna viitoare o contestație în Belgia împotriva procedurii de executare silită care o vizează.

„Firma ROMATSA, împreună cu avocații Guvernului României, va depune săptămâna viitoare o contestație în Belgia la această procedură de executare. În același timp, vom continua negocierile, astfel încât să găsim o soluție care să permită atât desfășurarea activității ROMATSA fără probleme, cât și închiderea acestui litigiu într-o manieră acceptabilă pentru ambele părți și sustenabilă pentru bugetul de stat”, a precizat Bolojan.

Premierul interimar a precizat că, după pierderea procesului, autoritățile române au început negocieri cu Pfizer.

„În baza pierderii acestui proces, prin Ministerul de Finanțe și prin Ministerul Sănătății am declanșat procedurile de negociere cu firma Pfizer. Suntem în situația în care aceste negocieri vor continua începând cu săptămâna viitoare, dar, așa cum s-a stabilit între reprezentanții Ministerului de Finanțe și firma Pfizer, nu vom putea face comentarii legate de conținutul acestor negocieri”, a declarat Bolojan.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.