FacebookTwitterLinkedIn

Banca Comercială Română și Erste Group Bank AG au acordat o finanțare sustenabilă de 151 de milioane de euro pentru dezvoltarea parcului eolian Peștera II, un proiect energetic major amplasat în județul Constanța.

Cu o capacitate instalată planificată de 392 MW, investiția se numără printre cele mai mari inițiative de energie regenerabilă din România și din Europa Centrală și de Est,aflăm din comunicatul instituției.

Finanțarea acordată de Banca Comercială Română și Erste Group Bank AG face parte dintr-un pachet sindicalizat total de 510 milioane de euro, susținut de un consorțiu format din șapte instituții bancare locale și internaționale. Restul capitalului este asigurat prin aportul investitorilor în proiect, inclusiv fondul CIP Growth Markets Fund II, Banca Europeană de Investiții și un fond de pensii danez.

BCR și Erste acționează în calitate de creditori principali și furnizori de soluții de hedging, iar BCR deține și roluri operaționale suplimentare, inclusiv de agent de garanții și agent de facilitate. De asemenea, banca este implicată în emiterea de instrumente de garantare și în administrarea conturilor proiectului, consolidându-și poziția de partener financiar strategic în sectorul energetic.

Proiectul Peștera II este dezvoltat în zona comunelor Peștera și Ciocârlia din județul Constanța și este considerat cel mai mare parc eolian din România subvenționat prin schema contractelor pentru diferență (CfD), implementată la finalul anului 2024. Pentru o capacitate de 245 MW, proiectul beneficiază de subvenții pe o perioadă de 15 ani, ceea ce asigură stabilitate investițională pe termen lung.

Finalizarea și punerea în funcțiune a parcului sunt estimate pentru anul 2028, moment la care proiectul ar urma să contribuie semnificativ la securitatea energetică a României și la creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul național.

Reprezentanții BCR subliniază rolul băncii în finanțarea tranziției energetice. „BCR este partener financiar pentru companiile care modernizează sectorul energetic din România”, a declarat Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities în cadrul diviziei Corporate Banking a BCR. Aceasta a evidențiat importanța expertizei în structurarea finanțărilor complexe și rolul proiectului în consolidarea poziției României ca hub energetic regional.

La rândul său, Cătălin Bojoga, Senior Banker Energy & Utilities la BCR, a arătat că proiectul Peștera II reflectă capacitatea băncii de a susține investiții complexe în tranziția energetică și dezvoltarea infrastructurii de producție verde.

În 2025, BCR a finanțat sectorul energetic din România cu peste 800 de milioane de euro, susținând proiecte cu o capacitate totală de peste 1.150 MW, consolidându-și astfel rolul de actor major în finanțarea energiei regenerabile din regiune.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.