Fortech Ventures și-a schimbat identitatea în Nucleo Ventures și a lansat un fond de investiții de 34 de milioane de euro, dedicat startup-urilor și companiilor inovatoare din România și Europa Centrală și de Est.
ADR Nord-Vest contribuie cu un angajament instituțional de 23,5 milioane de euro, completat de capital privat și de contribuția echipei de management. Nucleo Ventures estimează finanțarea a 46 de companii în următorii patru ani, de la afaceri la început de drum până la IMM-uri cu potențial de scalare internațională.
Regiunea-țintă include județele Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj — zonă cu centre universitare puternice și un sector IT deja dezvoltat. Fondul urmărește și atragerea de antreprenori din alte regiuni ale României sau din Europa Centrală și de Sud-Est, dispuși să folosească zona ca bază de extindere.
Pe lângă investițiile de tip equity, Nucleo Ventures alocă 1,7 milioane de euro pentru o facilitate de granturi destinată fazelor incipiente de dezvoltare — validare de produs, testare de modele de business și reducerea riscurilor de lansare pe piață.
„România și Europa Centrală și de Est au talent tehnic excepțional, însă mulți fondatori continuă să se confrunte cu lipsa capitalului necesar în etapele timpurii de dezvoltare”, a declarat Valentin Filip, Managing Partner la Nucleo Ventures.
Companiile finanțate vor avea acces și la mentorat, sprijin pentru recrutare, internaționalizare și conectare cu parteneri strategici, printr-o rețea regională care include Rubik Hub, Make IT in Oradea și LevelUP.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.