Prețurile combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal au continuat să crească semnificativ în Uniunea Europeană, înregistrând în luna mai 2026 un avans anual de 20,7%, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Ritmul de creștere rămâne aproape neschimbat față de aprilie, când majorarea a fost de 20,8%, și este semnificativ peste nivelul de 12,9% consemnat în martie.
România se numără printre statele membre cele mai afectate de scumpiri. În luna mai, prețurile carburanților și lubrifianților au fost cu 30,4% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, fiind depășită doar de Bulgaria, Luxemburg și Lituania.
Datele Eurostat arată că majorări anuale ale prețurilor au fost înregistrate în toate statele membre ale Uniunii Europene. Cele mai ridicate creșteri au fost raportate în Bulgaria (33,9%), Luxemburg (32,2%), Lituania (30,8%) și România (30,4%). La polul opus, Ungaria a înregistrat cea mai redusă creștere, de doar 3,5%.
Motorina a fost principalul factor care a alimentat creșterea costurilor. La nivelul UE, prețurile motorinei au fost în luna mai cu 29% mai mari decât în aceeași lună din 2025, în timp ce benzina s-a scumpit cu 16,2%.
Cu toate acestea, comparativ cu luna aprilie, motorina s-a ieftinit în majoritatea statelor europene. România a fost singura țară din UE unde prețul motorinei a continuat să crească, cu 1,6% de la o lună la alta. Cele mai importante scăderi lunare au fost consemnate în Germania, Grecia, Estonia și Irlanda.
În cazul benzinei, tendința a fost diferită. Prețurile au crescut în 23 de state membre între aprilie și mai 2026. România a raportat una dintre cele mai mari majorări lunare, de 6,2%, fiind depășită doar de Italia, unde avansul a fost de 6,9%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.