FacebookTwitterLinkedIn

Grupul auto BYD nu a încălcat reglementările de mediu în timpul construirii fabricii sale de vehicule electrice (EV) din Ungaria, a declarat vicepreşedintele Stella Li.

„Aceasta este o plângere falsă”, a afirmat Li, potrivit Bloomberg, în timpul unei conferinţe internaţionale la Belgrad, adăugând că firma chineză a angajat avocaţi pentru a răspunde acuzaţiilor.

Autorităţile de la Budapesta au lansat o investigaţie în urma plângerilor că pământul contaminat cu substanţe nocive a fost mutat în altă parte de pe terenul unde se construieşte uzina BYD, în oraşul Szeged.

Ancheta reprezintă una din cele mai recente revizuiri care implică firmele care operează în sectorul ungar EV, în creştere rapidă. Şi producătorii de baterii EV sunt investigaţi, oficialii urmărind respectarea reglementărilor de mediu.

În pofida anchetei, BYD a dat asigurări că îşi menţine angajamentul faţă de proiectul din Ungaria şi se concentrează pe majorarea producţiei la această facilitate.

Luna aceasta, Stella Li anunţase că asamblarea vehiculelor la această unitate ar urma să înceapă în trimestrul patru. Uzina va fi prima facilitate de producţie a BYD din Uniunea Europeană, în contextul strategiei companiei de extindere în regiune.

Grupul auto chinez evaluează de asemenea opţiuni pentru o a doua fabrică în Europa şi are deja o listă scurtă de potenţiale locaţii, a anunţat recent vicepreşedintele BYD, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice.

BYD a confirmat în mai că discută cu firmele auto europene, inclusiv Stellantis, despre potenţiala preluare a unor fabrici auto nefolosite la capacitate maximă din Europa.

Anterior, presa a anunţat că BYD explorează preluarea sau utilizarea unor fabrici auto nefolosite la capacitate maximă din Europa, inclusiv în Italia, şi preferă acţionariatul unic în defavoarea parteneriatelor.

Discuţiile vin pe fondul strategiei BYD de extindere pe piaţa auto europeană, grupul chinez având deja uzine în Ungaria şi Turcia, dar cautând să-şi localizeze producţia pentru a evita taxele vamale ale UE impuse producătorilor chinezi de vehicule electrice.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.