Din cele 60 de milioane de măslini pe care regiunea îi avea înainte de apariţia bolii, în 2013, şase milioane au fost compromiși.
Devastate de o bacterie, livezile de măslini continuă să moară încet în Puglia, o regiune din sudul Italiei, care se luptă să se reinventeze după acest „mare dezastru”, transmite AFP, citată de Agerpres.
Din cele 60 de milioane de măslini pe care regiunea îi avea înainte de apariţia bolii, şase milioane au fost compromiși, iar 20 de milioane sunt bolnavi şi sortiţi pieirii, potrivit cercetătorului Franco Valentini, vorbind din rezervaţia naturală Torre Guaceto. În această rezervaţie, unii măslini mai au câteva frunze.
„Cu cât mergi mai spre sud, peste 100 km, cu atât livezile devin mai gri”, spune Franco Valentini.
Acest expert de la Institutul Agronomic Mediteranean din Bari a ajutat la identificarea cauzei: bacteria Xylella fastidiosa, care, purtată de anumite insecte, atacă sistemul vascular al măslinului, „lăsându-l să moară de foame şi sete”.
Bacteria Xylella, introdusă probabil prin intermediul unui arbore ornamental importat din America Centrală, a găsit un vast loc de reproducere în călcâiul cizmei italiene, acoperit de măslini plantaţi în număr mare în secolul al XVIII-lea.
Problema este agravată de schimbările climatice. Când totul este pârjolit, „singurul lucru verde pe care insecta îl găseşte este măslinul”, subliniază Franco Valentini.
Diagnosticarea şi monitorizarea au progresat. Dar în acest stadiu, nu există remediu, subliniază cercetătorul, la fel cum au „americanii probleme de 130 de ani” cu bacteria Xylella, care ucide viţa-de-vie.
Cooperativa de ulei de măsline Cima di Bitonto, care reuneşte 300 de producători din nord, a avut „un singur caz”, mărturiseşte preşedintele său, Mario Sannicandro. „I-am smuls din rădăcini; este singura soluţie”, a subliniat Sannicandro.
În Europa, Xylella a fost raportată în Franţa, Spania şi Portugalia, fără a produce însă efecte similare cu cele din Italia. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a identificat 750 de posibile specii de plante gazdă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.