Președintele companiei BYD, Wang Chuanfu, a declarat că producătorul chinez își propune să devină cel mai mare constructor auto din lume în următorii cinci ani, în ciuda unei perioade dificile pentru acțiunile companiei și a presiunilor tot mai mari din piața internă.
În cadrul adunării generale a acționarilor desfășurate la Shenzhen, Wang a subliniat că viitorul creșterii BYD va fi susținut de expansiunea exporturilor și de dezvoltarea tehnologiilor proprii, în special în domeniul bateriilor și al încărcării rapide, scrie Reuters.
Compania mizează pe producția de masă a celei de-a doua generații a bateriei Blade, considerată un element-cheie pentru depășirea blocajelor de creștere.
În prezent, BYD ocupă locul șase la nivel global, cu 4,6 milioane de vehicule vândute în 2025, însă rămâne departe de liderul pieței, Toyota, care livrează de peste două ori mai multe unități anual. Pentru a-și atinge obiectivul, compania chineză va trebui să recupereze rapid diferența într-un context global extrem de competitiv.
Pe piețele financiare, acțiunile BYD au înregistrat scăderi semnificative în ultimul an, pierzând peste 45% la Hong Kong și 33% pe piața din Shenzhen. În același timp, compania se confruntă cu o încetinire a vânzărilor interne, afectate de concurența intensă dintre producătorii auto chinezi.
În contrast, exporturile BYD au crescut cu 65% în perioada ianuarie–mai, cu piețe importante în Brazilia, Marea Britanie și Australia. Totuși, această expansiune externă nu a reușit să compenseze scăderea livrărilor din China.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.