FacebookTwitterLinkedIn

O spargere spectaculoasă a avut loc în Italia, unde o bandă de hoți mascați a reușit să fure bijuterii și ceasuri de lux în valoare de aproximativ un milion de euro dintr-o casă de licitații, în doar patru minute, potrivit Sky TG 24.

Incidentul s-a produs în noaptea de 7 iunie și a fost surprins integral de camerele de supraveghere.

Hoții au acționat extrem de rapid, între orele 4:20 și 4:24 dimineața. Aceștia au forțat sistemele de securitate, au spart vitrinele și au sustras mai multe obiecte de valoare, în ciuda declanșării alarmei.

Deși intervenția autorităților a fost promptă, carabinierii au ajuns la locul jafului la ora 4:29, la doar nouă minute după declanșarea alarmei, însă suspecții părăsiseră deja zona cu câteva minute înainte.

Reprezentanții casei de licitații au precizat că obiectele furate urmau să fie scoase la vânzare pe 9 și 10 iunie, cu un preț de pornire cumulat de aproximativ un milion de euro, sumă care ar fi putut crește semnificativ în timpul licitației. Instituția a confirmat existența unei polițe de asigurare, deja activată pentru acoperirea prejudiciului.

„A fost șocant să văd imaginile”, a declarat proprietara casei de licitații, Vanessa Carioggia, după vizionarea înregistrărilor video ale jafului.

Printre piesele furate se numără un inel cu smarald columbian de aproape patru carate, cercei „Cantamessa” din aur alb cu diamante pavé, un colier „Bonanza” din aur galben cu platină și o tabacheră franceză din secolul al XVIII-lea.

O brățară tip tennis din aur alb cu diamante de nouă carate a fost găsită ulterior pe podea, cel mai probabil pierdută de hoți în timpul fugii. Autoritățile italiene continuă ancheta pentru identificarea și prinderea suspecților.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.