FacebookTwitterLinkedIn

Serialul „Suleyman Magnificul” a generat o creștere substanțială a volumului de audiență pentru reclamele difuzate de Kanal D. Astfel, televiziunea turcilor de la trustul de presă Dogan, a livrat 118.454 puncte de audiență (Gross Rating Point – GRP’30all urban), în primul semestru al anului, cu 39% mai mult decât anul trecut. (Se știe, pe baza punctelor de audiență – GRP’30, clienții publicitari cumpără spații de publicitate la televiziuni.)

Kanal D are o cotă de piață de 11,5% din total volum de audiență furnizată de piața TV, fiind a treia entitate de televiziune după Intact și Pro TV S.A. Cota sa a crescut cu 2,6 puncte procentuale în acest an.

Și televiziunile de știri și-au intensificat vânzările.  

Despre Antena 3 poți să citești aici:

România TV a livrat 35.162 GRP’30 all urban, cu 224,8% mai mult decât în 2012, în timp ce B1 TV a furnizat 35.104 puncte de audiență, o creștere de 102,6%. Realitatea TV a piedut teren, livrând un volum de 24.570 GRP’30, mai mic cu 26,6% decât în anul precedent.

Cotele de piață pe care le dețin cele trei canale de știri din totalul audienței livrate în prima parte a acestui an au fost: România TV – 3,4%, B1 TV – 3,4% și Realitatea TV – 2,4%.