FacebookTwitterLinkedIn

Geanina Enache este una dintre cele mai influente femei din antreprenoriatul românesc, contribuind decisiv la transformarea unei afaceri de familie din Pitești într-un brand internațional de bijuterii de lux.

Împreună cu soțul ei, Florin Enache, a lansat TEILOR în 1998, iar brandul s-a extins rapid în România și în alte piețe europene. Sub viziunea strategică a Geaninei Enache, TEILOR a devenit un jucător de referință în industrie, operând astăzi peste zeci de magazine fizice și o rețea solidă de e-commerce, cu platforme dedicate fiecărei piețe, inclusiv teilor.ro, teilor.com, teilor.pl, teilor.bg, teilor.hu și daar.ro.

TEILOR Holding SA, grupul ce include lanțul de bijuterii de lux TEILOR, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN, Invest Intermed Gold, care comercializează bijuterii din aur, și TEILOR Invest Exchange, a încheiat 2024 cu 523,6 milioane de lei venituri consolidate, cu 27% mai mult față de 2023. Cifra de afaceri consolidată a TEILOR în primul semestru din 2025 (cuprinde rezultatele de pe toate piețele) a fost de 183,5 milioane de lei, plus 34,6%, arată raportul semestrial depus de companie la Bursă, cel mai recent raport financiar disponibil.