Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a întrerupt în luna mai cea mai lungă perioadă de scădere a vânzărilor din istoria recentă a companiei, raportând o creștere globală de 0,3%, până la 383.453 de vehicule.
Rezultatul pune capăt unei serii de opt luni consecutive de declin și vine în contextul în care producția companiei a crescut cu 8,8%, pentru prima dată din vara anului trecut.
Potrivit Reuters, motorul principal al revenirii este reprezentat de piețele externe. Vânzările internaționale ale BYD au urcat cu peste 80%, până la 160.644 de vehicule, susținute de cererea tot mai mare pentru mașini electrice în Europa și pe piețele emergente.
În schimb, piața din China continuă să creeze probleme companiei. Vânzările interne au scăzut cu 24% în luna mai, marcând a 13-a lună consecutivă de contracție, pe fondul războiului prețurilor dintre producătorii auto și al încetinirii consumului.
Pentru a contracara presiunile din segmentul de masă, BYD încearcă să urce în zona premium prin dezvoltarea brandului Denza și prin extinderea funcțiilor de conducere asistată, domeniu în care compania încearcă să își mențină avantajul tehnologic.
Deși competiția internă din China rămâne intensă, performanța exporturilor arată că BYD continuă să câștige teren pe piețele internaționale și își consolidează poziția de cel mai mare producător de vehicule electrice din lume.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.