FacebookTwitterLinkedIn

Softbinator Technologies, companie românească de dezvoltare software listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a raportat pentru primul trimestru din 2026 o cifră de afaceri consolidată de 6,6 milioane de lei, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Profitul net consolidat a ajuns la 821.000 de lei, în avans de 175% față de T1 2025, iar profitul din exploatare a crescut cu 26%, până la 847.000 de lei.

Îmbunătățirea profitabilității a fost susținută de optimizarea costurilor operaționale și de un rezultat financiar mai bun, în condițiile în care cheltuielile din exploatare au rămas stabile față de perioada comparabilă. EBITDA consolidat s-a situat la 883.000 de lei, la un nivel similar cu T1 2025. La nivel individual, cifra de afaceri a scăzut cu 5%, la 4,3 milioane de lei, în timp ce profitul net individual a avansat de la 21.000 de lei la 699.000 de lei, iar EBITDA individual a crescut cu 55%.

La 31 martie 2026, Softbinator Technologies nu înregistra datorii pe termen lung sau împrumuturi bancare, cu un nivel al numerarului de peste 3,1 milioane de lei la nivel consolidat.

În mai 2026, compania a anunțat revenirea lui Marius Băisan, unul dintre fondatori, în acționariatul Softbinator, prin preluarea participației deținute de Bittnet Systems. În urma primei etape a tranzacției, Băisan a ajuns la o deținere de 10,53%, devenind al doilea cel mai mare acționar al companiei.

„Primele luni din 2026 confirmă faptul că măsurile de eficientizare și adaptare implementate în ultimii ani încep să se reflecte tot mai clar în profitabilitatea companiei”, a declarat Daniel Ilinca, Președintele Consiliului de Administrație al Softbinator Technologies.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.