FacebookTwitterLinkedIn

Klass Wagen, companie activă pe piața de servicii de mobilitate, își accelerează strategia de dezvoltare a ecosistemului și lansează RedyLease, o soluție flexibilă de mobilitate dedicată companiilor și persoanelor fizice.

Potrivit companiei, produsul a fost gândit să ofere atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice libertatea de a ajusta rapid și oricând flota în funcție de proiecte, de nevoile reale ale businessului sau de evoluția activității. 

Produsul este mai flexibil decât leasingul financiar și operațional, fără avans, cu cost lunar predictibil și servicii incluse. Lansarea RedyLease face parte din strategia mai amplă prin care Klass Wagen își extinde poziționarea de la operator rent-a-car către furnizor complet de servicii de mobilitate, într-un context în care companiile se îndepărtează tot mai mult de modelul bazat pe proprietate de autoturisme și caută soluții flexibile, adaptabile și eficiente operațional.

„Companiile operează astăzi într-un mediu în care schimbările apar mult mai rapid decât în trecut, iar capacitatea de adaptare a devenit esențială. În acest context, deținerea unei mașini este una dintre cele mai inflexibile opțiuni. Vedem tot mai clar că businessurile nu mai caută finanțare pentru autoturisme, ci soluții de mobilitate care să le permită să crească, să reducă sau să își reconfigureze rapid flota – și costurile – în funcție de realitatea din piață. RedyLease răspunde exact acestei nevoi, printr-un model construit în jurul flexibilității și al utilizării, nu al proprietății”, declară Răzvan Vedel, Chief Mobility Services Officer, Klass Wagen.

RedyLease poate fi utilizat atât ca soluție principală de mobilitate pentru companiile care nu mai vor să cumpere mașini sau să intre în modele rigide de leasing, cât și ca soluție complementară pentru gestionarea părții variabile a flotelor, precum proiecte temporare, suplimentări rapide, integrarea unor angajați noi sau perioade de tranziție.

„În ultimii ani am observat o schimbare clară a modului în care companiile privesc mobilitatea. Predictibilitatea costurilor rămâne esențială, însă la fel de importantă a devenit libertatea de a adapta rapid flota fără procese complicate sau angajamente pe termen lung. Pentru multe businessuri, mai ales într-o economie impredictibilă, mobilitatea trebuie să funcționeze ca un serviciu flexibil, nu ca un factor rigid, cu costuri ascunse și riscuri suplimentare”, adaugă Răzvan Vedel.

Studii internaționale confirmă o schimbare de paradigmă proprietate versus mobilitate

Potrivit studiului McKinsey & Company „From owner to user: Why consumers want more flexible car access models”, publicat în 2023 și realizat pe un eșantion de peste 4.000 de consumatori din Franța, Germania și Marea Britanie, industria auto traversează o tranziție graduală de la modelul tradițional de proprietate către forme mai flexibile de acces la automobil. Studiul arată că tot mai mulți consumatori preferă flexibilitatea financiară și eliminarea grijilor asociate proprietății, precum deprecierea sau revânzarea mașinii. Cercetarea evidențiază astfel apariția unei noi mentalități de consum, în care accesul și utilizarea devin mai importante decât deținerea efectivă a vehiculului.

Un studiu Deloitte realizat în 2025 pe baza unui eșantion de peste 30.000 de consumatori din 30 de țări, intitulat 2025 Global Automotive Consumer Study, relevă că industria auto globală traversează o schimbare de mentalitate în ceea ce privește proprietatea asupra mașinii: deși utilizarea zilnică a automobilului rămâne ridicată în multe piețe, tot mai mulți tineri preferă accesul flexibil la mobilitate în locul deținerii tradiționale a unui autoturism. 

În prezent, România este piața principală pentru RedyLease, însă compania are în plan extinderea produsului și în alte piețe europene unde grupul este deja prezent, precum Portugalia, Ungaria și Austria.

Klass Wagen este un grup cu capital românesc, activ în domeniul mobilității auto din 2009. Cu operațiuni în România, Ungaria, Portugalia și, recent, Austria și Germania, grupul este specializat în închirierea și vânzarea de autoturisme, având în portofoliu aproximativ 7.000 de autovehicule, majoritatea cu vârsta medie între 1 și 2 ani. În 2025, grupul a lansat rețeaua Klass Wagen Autozentrum, dedicată vânzării de mașini rulate direct către consumatori finali din piețele europene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.