Rusia susține că a ajuns la un acord de principiu cu China privind dezvoltarea gazoductului „Power of Siberia 2”, în urma summitului dintre Vladimir Putin și Xi Jinping de la Beijing.
China, cel mai mare importator mondial de petrol și gaze, rămâne una dintre cele mai importante piețe pentru exporturile energetice rusești, în contextul în care Moscova încearcă să își reducă dependența de Europa, scrie https://www.independent.co.uk.
Noua conductă, cu o lungime de aproximativ 2.600 de kilometri, ar urma să transporte anual 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din zăcămintele arctice Yamal către China, prin Mongolia.
Proiectul ar completa infrastructura existentă „Power of Siberia 1”, care a livrat anul trecut 38 de miliarde de metri cubi de gaze către China. În septembrie, Putin și Xi Jinping au convenit și majorarea capacității acestei conducte la 44 de miliarde de metri cubi pe an
Gură de aer petru Moscova
Gazprom, compania rusă responsabilă de proiect, a început studiul de fezabilitate încă din 2020, iar în septembrie 2025 a anunțat semnarea unui memorandum de furnizare pe termen de 30 de ani.
Proiectul a fost însă întârziat de neînțelegerile privind prețul gazelor. Vladimir Putin a declarat anterior că tarifele vor fi calculate pe baza unei formule de piață, similară celei utilizate pentru exporturile către Europa.
Importanța strategică a conductei a crescut după sancțiunile occidentale impuse Rusiei în urma invaziei din Ucraina, măsuri care au redus drastic accesul Moscovei la piețele energetice europene.
Mare secret
China a comentat foarte puțin public pe tema proiectului. Chiar și după anunțul memorandumului făcut de Gazprom, autoritățile chineze nu au emis un comunicat oficial.
Potrivit șefului diviziei de cercetare a China National Petroleum Corp, proiectele de asemenea dimensiuni necesită, de regulă, între opt și zece ani pentru a fi construite. Cu toate acestea, cel de-al 15-lea plan cincinal al Chinei, publicat în martie, menționează continuarea lucrărilor preliminare pentru „Power of Siberia 2”.
În 2025, importurile chineze de gaze prin conducte au ajuns la 59,4 milioane de tone, reprezentând aproximativ 19% din consumul intern al țării. China este alimentată în prezent prin cinci mari conducte care aduc gaze din Asia Centrală, Rusia și Myanmar.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.